
Acesta se numește "Ajutor pentru un zâmbet" și are ca principal scop ajutorarea a aproximativ 400 de persoane din localitatea Valea Plopului, județul Prahova, care trăiesc într-un așezământ social și care, în luna decembrie a anului 2011, au fost afectate de un incendiu devastator în urma căruia au fost distruse camerele de locuit, cantina precum și adăpostul de alimente.
CJE Bacău dorește să vină în întâmpinarea acestora, prin organizarea unei campanii de strangere de fonduri care să contribuie la refacerea și dotarea așezământului social distrus în urma incendiului. În acest sens, CJE Bacău va demara o amplă campanie de informare și mediatizare a cazului în rândul elevilor din școlile generale, liceele și colegiile din județul Bacău.Pe lângă activitățile cuprinse în proiect, cu ocazia participării la Săptămâna Națională a Voluntariatului, Consiliul Județean al Elevilor Bacău va organiza în data de 14 mai 2012, începând cu ora 14:00, un flashmob în Piațeta Prefecturii demarat sub sloganul "S.O.S copii din Valea Plopului".
La eveniment sunt așteptați să participe atât voluntari, cât și simpli elevi, cu toții îmbrăcați în tricouri albe pe care se vor lipi diferite mesaje ce vor avea ca scop sensibilizarea trecătorilor.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu