5 iunie 2012

Educatie antidrog

0 Comentarii

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bacău în colaborare cu Asociaţia pentru Prevenirea Adicţiei şi Comportamentului Adictiv Bacău, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, şi cu Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, organizează în perioada 8-13 iunie 2012, cursul de formare „Educaţie antidrog”.
Acesta va debuta vineri, 8 iunie 2012, la ora 13.00 în Sala „Lumea lui Oblio” - Arena Mall Bacău, etajul I, zona pentru copii, fiind iniţiat în cadrul proiectului HelpAD, care este susţinut de Primăria municipiului Bacău şi care se adresează în primul rând cadrelor didactice, consilierilor şcolari, dar şi profesorilor diriginţi, interesaţi să se familiarizeze cu problematica drogurilor, cauzele, efectele şi metodele de prevenire şi combatere a fenomenului, în rândul tinerilor.
La sfârşitul programului de formare, participanţii vor primi un certificat de participare din partea Centrului Naţional de Formare şi Documentare în Domeniul Drogurilor, din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, dar şi o adeverinţă din partea Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, deoarece acesta este avizat de Ministerul Educaţiei.
Doritorii se pot înscrie, prin completarea fişei de înscriere anexată şi transmiterea ei către Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, persoană de contact, insp. Dumitru Ficuţă, email: dumitrufic@yahoo.com, dar şi către Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bacău, email: marta.butnaru@ana.gov.ro, persoană de contact, Marta Butnaru

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu