În cursul acestei săptămâni, la sediul CFR Călători din Bucureşti, a fost semnat un Contract de Colaborare între operatorul naţional feroviar de pasageri din Romania – CFR Călători şi MAV Trakcio - operatorul feroviar de tracţiune din Ungaria.
Contractul bilateral reprezintă concretizarea măsurilor de interoperabilitate promovate de Uniunea Europeană, menite să permită fluidizarea traficului feroviar cu Europa Centrală şi să contribuie la reducerea timpilor de parcurs a trenurilor internaţionale, prin utilizarea unei singure locomotive între Bucureşti şi Budapesta.
Contractul de Colaborare are ca obiect - remorcarea reciprocă a trenurilor internaţionale pe ruta Bucureşti – Budapesta, cu locomotive şi personal de locomotivă, astfel încât să se optimizeze trecerea frontierei fără a mai fi necesară schimbarea locomotivelor la graniţa celor doua state.
Cu ocazia acestei întâlniri, ambele părţi si-au exprimat disponibilitatea de a colabora în continuare pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale de cooperare transfrontalieră pentru satisfacerea nevoilor de transport ale locuitorilor celor doua ţări membre ale Uniunii Europene, Romania şi Ungaria. Astfel, la invitaţia MAV Trakcio, s-a stabilit ca prima reuniune a grupului de lucru – înfiinţat pentru reevaluarea serviciilor feroviare transfrontaliere - să aibă loc la Budapesta în luna ianuarie 2013, după definitivarea noului mers de tren.
18 august 2012
Contract bilateral CFR Călători – MAV Trakcio
la
11:44
0
Comentarii
Etichete:
bacau e peste tot,
social,
travel,
trenuri
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu