La data de 27 septembrie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a dispus reţinerea suspecţilor C.V. şi P.C pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 255 Codul Penal.
În fapt, la data de 26 septembrie, un poliţist l-a depistat în trafic pe C.V., în timp ce conducea o autoutilitară, având numerele de înmatriculare substituite cu ale unui alt autovehicul. Conducătorul auto a înmânat actele agentului de poliţie, după care a fugit cu autoturismul în cauză.
Ulterior poliţistul a fost contactat de tatăl suspectului şi de fratele acestuia, care i-au promis sume de bani pentru a nu lua măsurile legale. Agentul de poliţie a raportat imediat cele întâmplate conducerii Poliţiei Municipiului Moineşti, care a informat la rândul său Direcţia Generală Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Bacău, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.
In data de 27 septembrie, lucrători din cadrul S.J.A. Bacău, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău şi cu sprijinul tehnic al I.G.P.R. – Direcţia Operaţiuni Speciale – Serviciul Operaţiuni Speciale Bacău, i-au prins în flagrant pe C.V. şi P.C., în timp ce ofereau cu titlu de mită, 400 de lei poliţistului, pentru a nu lua măsurile legale împotriva lui C.V..
În cauză, s-a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pentru cei doi, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
28 septembrie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu