Marţi, 25 septembrie 2012, începând cu ora 11.00, în sala mică a Palatului Administrativ, s-a desfăşurat şedinţa Comisiei pentru Dialog Social, având ca temă acţiunile întreprinse de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău pentru identificarea agenţilor economici care folosesc forţa de muncă fără forme legale, precum şi identificarea de măsuri concrete privind combaterea acestui fenomen.
Şedinţa a fost condusă de subprefectul judeţului Bacău, Dorian Constantin Pocovnicu, la întâlnire fiind prezenţi Dumitru Brăneanu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Dan Cristian Petrea, Inspector şef adjunct, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău, Romeo Frăţilă, Comisar şef, Garda Financiară Bacău, Liviu Creţu, Director executiv Casa judeţeană de Pensii Bacău, Manole Chiriac, reprezentant Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Marcel Bulinschi, reprezentant UGIR România şi preşedinte Ceccar Bacău, Elena Volcescu, Şef serviciu Strategii şi Programe din cadrul Instituţiei Prefectului precum şi reprezentanţi ai mass media locală.
Analiza prezentată de Inspectoratul Teritorial de Muncă a relefat acţiunile întreprinse în Programul Cadru al Inspecţiei Muncii, acestea fiind concentrate pe mai multe direcţii concrete de lucru: supravegherea permanentă a muncii în vederea combaterii muncii fără forme legale, organizarea de campanii pentru cunoaşterea şi implementarea actelor normative în domeniul securităţii, sănătăţii în muncă şi a relaţiilor de muncă, protejarea sănătăţii şi securităţii angajatilor.
Munca fără forme legale reprezintă, prin consecinţele sale sociale şi economice, un fenomen extrem de nociv, astfel fiind afectate direct sistemele de asigurări sociale, colectarea de impozite la buget, siguranţa fizică şi socială a angajatului, privarea acestuia de drepturile acordate de legislaţia muncii, dar şi indirect, prin imposibilitatea angajaţilor de a avea acces la credite bancare, cumpărături cu plata în rate, la achiziţionarea sau închirierea de locuinţe. În perioada supusă analizei, ianuarie-august 2012, Inspectoratul Teritorial de Muncă a efectuat controale la 1992 angajatori, acoperind 57.227 persoane angajate, au fost identificaţi 113 angajatori care utilizau forţa de muncă fără forme legale de angajare şi s-au aplicat amenzi în cuantum de 2.164.999 RON.
27 septembrie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu