29 octombrie 2012

Ploaie de goluri la minifotbal

0 Comentarii
Dacă tot suntem în sezonul ploios, minifotbalul a luat-o înaintea vremii de afară, iar în Divizia de Bacău din cadrul Campionatului Județean de Minifotbal în această etapă a plouat cu goluri. Nu mai puțin de 49 de goluri în cele 4 meciuri disputate au făcut să confirme frumusețea jocului de minifotbal. Seria meciurilor acestei etape a fost deschisă de partida dintre Fair Play și Oz Er Golden Boys, încheiat cu victoria celor din urmă cu un scor categoric de 17-2. Ionuț Furtună a fost nominalizat cel mai bun jucător. Vilcor a întâlnit pe Gim Sport într-un meci de excepție a lui Rareș Patron. Gim Sport și-a văzut de joc și a demonstrat că dacă sunt în formă și efectiv complet nimeni nu le poate sta în cale, deși Vilcor este o echipă care nu a cedat foarte ușor, în ciuda rezultatului de 8-1 în favoarea Gim Sport. Un alt meci foarte frumos, cu goluri foarte multe, a fost cel dintre Soffa Club și SCM Wit. În timp ce Soffa este una dintre echipele interesate de podiumul competiției, aflându-se în acest moment într-un elan de recuperare a unor puncte în clasament, SCM Wit a demonstrat în acest campioanat că plăcerea jocului de minifotbal este mult mai importantă decât rezultatul cu care se înscheie un meci, ceea ce este demn de aprecierea noastră. Jucătorul meciului a fost declarat Sorin Dumitru, rezultat final 14-2 pentru Soffa care urcă pe poziția a cincea în clasament. Derby-ul acestei etape s-a jucat duminică seara în nocturnă între Ultra Boys și FC Coriolan. Deși FC Coriolan a fost nevoită să introducă între buturi un jucător de câmp în persoana lui Bogdan Ilcu, Ultra Boys nu a reușit să înscrie decât două goluri, în timp ce FC Coriolan prin Adrian Ghioc a făcut un joc ofensiv, demn de o echipă care a reprezentat Bacăul la Cupa României anul acesta. Scor final 3-2 pentru FC Coriolan care rămâne în coasta Victoriei la egalitate de puncte. În ceea ce privește Divizia de Onești, aici am avut parte de două derby-uri extrem de spectaculoase. Astfel în primul meci R.E.D. 2012 a întâlnit pe Stejarul Oituz, într-o partidă în care ambii portari au ieșit la rampă, Marius Mercaș pentru Stejarul și Tedy Catrinescu pentru R.E.D. . R.E.D. a fost echipa care a început mai bine, preluând chiar avantajul pe tabela de marcaj la 2-0, însă Stejarul a demonstrat că este o echipă unită și foarte talentată și tehnică, recuperând rapid din handicap. În ultimele secunde ale partidei R.E.D. a fost echipa care a pierdut cele 3 puncte, prin ratarea unei lovituri de la 9m. Scor final 2-2. Celălalt derby a fost rezervat echipelor Brigada Diverse vs. Viitorul Gura Văii. Echipa Gura Văii a demonstrat încă o dată că este asemeni unei familii adevărate, impresionând prin organizare, însă portarul Manea de la Brigada Diverse s-a opus categoric tuturor încercărilor, un joc de excepție făcând și fundașul Costel Brânză. Acest meci a mai scos la suprafață și un alt jucător foarte talentat aflat în componența echipei Brigada Diverse, Costel Răducan, un ”Messi” de Onești, l-am putea cataloga dacă am ține cont de contribuția sa la jocul în viteză a echipei. Scor final 5-1, iar Brigada Diverse rămâne pe primul loc în Divizia de Onești.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu