14 februarie 2013

Turismul in Bacau

0 Comentarii
UAT Municipiul Bacău a finalizat proiectul „Dezvoltarea şi consolidarea turismului în municipiul Bacău prin promovarea oportunităţilor locale“, cod SMIS 19357, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 -„Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului“, Domeniul major de intervenţie 5.3-„Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică“, Operaţiunea „Dezvoltarea şi consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice şi a activităţilor de marketing“.  Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a fost Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013, iar Direcţia Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism a avut calitatea de Organism Intermediar. Valoarea totală a proiectului este de 795.275 lei fara TVA. Durata de implementare a proiectului a fost de 24 de luni (februarie 2011 - februarie 2013).

Prin activităţile desfăşurate în cadrul proiectului, UAT Municipiul Bacău a promovat la nivel regional şi naţional produsul turistic Aria de Protecţie Specială Avifaunistică (APSA) Lacul Bacău II, cunoscut mai bine ca Lacul Şerbăneşti. APSA Lacul Bacău II este zona cea mai frecventată din întreg situl NATURA 2000 „Lacurile de acumulare Buhuşi – Bacău – Bereşti”, având inclusiv rol de recreere şi agrement.
În cadrul proiectului au fost realizate 5.000 de pliante, 5000 de hărţi şi 5.000 de albume foto de promovare a APSA Lacul Bacău II, traduse, în format electronic, în limbile engleză, germană, franceză şi italiană, precum şi  5.000 de mape şi 5.000 de DVD-uri de prezentare. De asemenea, a fost realizat un film de prezentare, un portal web, şi au fost montate 6 panouri turistice de promovare a Lacului Bacău II.
Până în prezent, s-a realizat şi difuzarea filmului de prezentare detaliată a Ariei de Protecţie Specială Avifaunistică Lacul Bacău II, în cadrul unei emisiuni cu impact în creşterea circulaţiei turistice în Municipiul Bacău.
Pachete cu materiale de promovare au fost transmise către 425 agenţii turistice din toată ţara. Un material de promovare a fost inclus în interiorul unei reviste cu distribuţie naţională din domeniul naturii, istoriei şi explorărilor. De asemenea, un spot video de prezentare a fost difuzat de posturi locale şi naţionale de televiziune. 
Lacul Bacău II a fost promovat prin participarea la 2 târguri naţionale de turism, unde au fost amenajate standuri dedicate, în cadrul cărora au fost distribuite 4.375 pachete de materiale de promovare.
S-a oficializat Ziua Ariei de Protecţie Specială Avifaunistică Lacul Bacău II (10 iunie) şi au fost organizate o serie de evenimente care au avut drept scop promovarea APSA Lacul Bacău II ca destinaţie turistică: 4 competiţii de pescuit sportiv, 1 competiţie de caiac, 1 competiţie de orientare turistică, o activitate de birdwatching, 1 simpozion ştiinţific destinat biodiversităţii şi 3 study-tour-uri.
Implementarea acestui proiect va avea ca impact creşterea notorietăţii Ariei de Protecţie Specială Avifaunistică Lacul Bacău (APSA) la nivel regional şi naţional precum şi creşterea numărului de turişti în zonă.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu