Pentru a se inscrie in campionat, orice echipa trebuie sa isi aleaga un nume, un capitan de echipa pentru intreaga competitie, si sa fie constituita din minim 8 tineri cu varsta cuprinsa intre 16 – 30 ani, cu simpla conditie de a fi membri ai TNL, CSL sau GCL Bacau.
Calitatea de membru in cadrul acestor organizatii o pot dobandi prin completarea unei adeziuni la aceste organzatii, si participarea la cel putin o sedinta a acestei organizatii. De obicei, sedintele au loc miercurea la ora 17:00.
In componenta unei echipe, pot exista jucatori legitimati, insa, in pre-ziua meciului, cand se vor prezenta foile de joc petru meci cu jucatorii ce vor evolua a doua zi, nu pot exista mai mult de 2 jucatori legitimati in ultimele 12-18 luni la o echipa de fotbal ce evolueaza in campionate judetene, sau in ligile inferioare ori superioare ale LPF, inclusiv campionate locale, judetene sau nationale de Minifotbal. Jucatorul care s-a inscris in componenta unei echipe, odata inclus pe foaia de joc nu va putea evolua pentru nici o alta echipa, pe parcursul competitiei. va putea insa lipsi la unul sau mai multe meciuri, luandu-i alt jucator locul, inscris in echipa respectiva. De asemenea, pe parcursul competitiei, pot fi inscrisi jucatori intr-o echipa, respectand conditiile enuntate in acest regulament, si fara sa fi evoluat intr-o alta echipa inscrisa in acest campionat.
Fiecare jucator ce doreste sa se inscrie in acest campionat are obligatia de a consulta un medic specialist inainte de a se inscrie in aceasta competitie, cu scopul de a primi avizul favorabil al acestuia, precum este apt sa participe intr-o competitie de minifotbal, si nu isi pune astfel in pericol sanatatea. La momentul inscrierii pe foile de joc este obligatoriu sa ne prezinte o adeverinta, precum cele eliberate pentru educatie fizica, din care sa rezulte ca este apt pentru a face sport, si implicit pentru a participa in acest campionat.
Echipa care incalca reguli privind alcatuirea lotului, pentru ziua meciului, incluzand jucatori suspendati(ce au luat cartonas rosu,sau au fost suspendati din competitie din diferite motive), dar si incluzand mai multi jucatori legitimati decat este permis, este pasibila de a pierde la masa verde chiar daca in teren a obtinut victorie, sau egal. Nu va fi insa descalificata din competitie echipa incalcand aceste reguli.
Meciurile se vor juca cel mai probabil in fiecare week-end, pe teren de gazon sintetic, data, locul si ora se vor stabili impreuna cu capitanii de echipe, cu cel putin 48 de ore inainte de inceperea meciului. Pentru modificari de ultim moment, se pot face modificari de program numai cu acceptul ambilor capitani de echipe, dar cu cel putin 24 de ore inainte de ora stabilita pentru inceperea meciului. In cazul in care unul dintre capitani nu se va prezenta cu echipa la meci, poate delega o alta persoana din componenta echipei sa-l inlocuiasca in calitatea de capitan, insa echipa ce nu se va prezenta la meci in formula completa, la ora si locul stabilit, va pierde la masa verde (3-0).
Toate echipele inscrise in campionat vor face parte dintr-o singura grupa, avand posibilitatea astfel sa joace cate un meci impotriva fiecarei echipe iscrisa in campionat. La sfarsitul acestei faze a campionatului, primele 4 echipe se vor califica in faza finala, avand loc o tragere la sorti intre acestea pentru stabilirea semifinalelor. Cel mai probabil, semifinalele se vor juca tur-retur. Dupa aflarea finalistelor, va avea loc un meci si pentru ocuparea locului 3, sau finala mica, intre echipele care au pierdut semifinalele.
10 aprilie 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu