În perioada 24-26 aprilie 2013, la Orbeni, în cadrul Protopopiatului Sascut, a fost organizat al doilea curs „Managementul Serviciilor social-filantropice”, după ce săptămâna trecută acesta s-a desfăşurat şi pentru preoţii şi angajaţii Protopopiatului Oneşti (15-17 aprilie).
Cursul a fost organizat sub egida Proiectului FORTE- Formare Trainică pentru Parteneriat Social şi a fost susţinut de reprezentanţi ai Centrului Național pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae” din București.
Acest curs este de iniţiere şi vine în sprijinul preoților și persoanelor care își desfășoară activitatea în asociații nonguvernamentale ce funcționează cu binecuvântarea eparhiei dar și a celor ce doresc să se implice pe viitor sau să inițieze servicii social-filantropice pentru comunitate.
Cei 16 participanţii, preoţi şi personal neclerical din Protopopiatul Sascut, au demonstrat pe parcursul celor 3 zile de curs însuşirea noţiunilor legate de etapele procesului de oferire de servicii social-filantropice, de ce presupune realizarea unei analize de nevoi şi de resurse şi cum se elaborează scopul şi obiectivele unui serviciu social-filantropic. În partea practică a cursului participanţii au lucrat pe echipe pentru realizarea unui plan de înfiinţare a unui serviciu social-filantropic, parcurgând toate etapele învăţate. În a treia zi de curs s-au prezentat câteva modele de bună practică în ce priveşte iniţierea şi dezvoltarea de servicii sociale, din experienţa trainerilor şi participanţilor.
25 aprilie 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)





0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu