Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău şi Jandarmeria Botoşani vor asigura măsurile specifice de ordine şi siguranţă publică la meciul de fotbal dintre echipele F.C. BOTOŞANI- STEAUA BUCUREŞTI
Duminică, 22 septembrie 2013, începând cu ora 17.00, pe stadionul de fotbal din municipiul Botoşani se va desfăşura partida de fotbal dintre echipele F.C. BOTOŞANI- STEAUA BUCUREŞTI.
Măsurile specifice de securitate şi protecţie a participanţilor la această partidă de fotbal vor fi asigurate de peste 150 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău şi Jandarmeriei Botoşani, în cooperare cu alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii în domeniu (poliţie, situaţii de urgenţă etc.).
În conformitate cu prevederile LEGII 4 / 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei în sport , jocul sportiv este caracterizat cu GRAD RIDICAT DE RISC.
Jandarmii din cadrul dispozitivelor vor asigura, prin măsuri specifice, prevenirea şi combaterea unor acte şi fapte care pot duce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea acestei partide, în zona imediată şi apropiată a locului de desfăşurare, restabilirea ordinii publice (în situaţia în care a fost tulburată).
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu