EximBank va continua să-şi diversifice
portofoliul de produse, iar una dintre ariile vizate o reprezintă flexibilizarea
şi extinderea facilităţilor de trade finance astfel încât banca să poată oferi
produse care să acopere nevoile actuale ale companiilor cu afaceri în zona
comerţului, a spus Traian Halalai, preşedintele EximBank, în cadrul unei
întâlniri pe care banca a organizat-o cu oamenii de afaceri din zona Bacăului.
“Una dintre direcţiile strategice ale
băncii o reprezintă oferirea de soluţii financiare integrate pentru mediul de afaceri şi de aceea căutăm
să venim cu o ofertă îmbunătăţită şi pe segmentul de trade finance. Cred că
experienţa noastră în operaţiuni internaţionale ne va oferi avantajul necesar
pentru a contura soluţii care să răspundă cererii tot mai ridicate de produse
personalizate ”, a spus Traian Halalai.
Oficialul EximBank a menţionat că un prim
pas a fost făcut printr-un up-grade al ofertei de factoring extern prin care
banca poate finanța parțial/integral facturile comerciale aferente
exportului pentru acoperirea lipsei temporare de lichiditate dintre momentul
facturării şi cel al încasării efective.
La întâlnirea de la Bacău au participat
aproape 50 de oameni de afaceri, reprezentanţi ai unor
companii precum Comfert, Chimcomplex, Sonoma, Aerostar, Agricola International, Grup
UMB Bacău, dar şi
reprezentanţi ai autorităţilor locale.
Evenimentul face parte dintr-o proiect de interacțiune directă cu oamenii de afaceri
pe care EximBank l-a demarat anul trecut şi la care au participat până în
prezent circa 450 de oficiali ai companiilor şi ai autorităţilor locale.
Interactiunea genereaza solutii reciproc avantajoase!
Interactiunea genereaza solutii reciproc avantajoase!
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu