Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bacău, domnul Ionel Floroiu a participat la Forumul Româno-Spaniol şi la o vizită de studiu, evenimente organizate în Spania în perioada 02-05 aprilie 2014.
Alături de delegaţia Consiliului Judeţean Bacău, de alţi doi vicepreşedinţi de consilii judeţene, respectiv Arad şi Tulcea şi de 20 de primari şi viceprimari de comune (membre ale Asociației „Cele mai frumoase sate din România”), din judeţele Arad, Argeş, Bacău, Botoşani, Gorj, Harghita, Maramureş, Prahova, Tulcea, Suceava şi Sibiu, domnul vicepreşedinte Ionel Floroiu a vizitat patru comune aparţinând comunităţii autonome spaniole Castilla y Leon şi anume: Ayllon, Maderuelo, Pedraza şi Uruena şi a participat la Forumul Româno-Spaniol.
Evenimentele care au avut loc în Spania au fost organizate de Asociația „Cele mai frumoase sate din România” în colaborare cu FEDROM (Federaţia Asociaţilor Românilor din Spania) şi Asociația „Cele mai frumoase sate din Spania”.
În cadrul vizitei de studiu au avut loc întâlniri cu administraţiile publice locale, ocazie de promovare a imaginii şi a activităţilor locale cele mai vizibile ale judeţelor şi comunelor ale căror reprezentanţi au fost prezenţi în Spania, în scopul intensificării relațiilor și bunelor practici între județele româneşti și localitățile spaniole.
Totodată, s-a participat la ceremoniile de intrare în Asociaţia „Cele mai frumoase sate din Spania” a două dintre satele vizitate şi anume Pedraza şi Uruena şi la semnarea acordului de cooperare dintre Asociația „Cele mai frumoase sate din România” şi Asociația „Cele mai frumoase sate din Spania”, care a avut loc la Pedraza, joi 3 aprilie 2014.
Sâmbătă, 5 aprilie 2014, în cadrul evenimentului intitulat „Ziua valorilor românești în Spania” (Forumul Româno-Spaniol), au fost prezentate proiectele de promovare turistică, ofertele culturale și frumusețile județelor Bacău, Arad și Tulcea, atmosfera fiind animată de expoziţia de fotografie organizată de Consiliul Judeţean Bacău prin intermediul căreia s-au promovat trei pachete turistice prioritare ale judeţului, mai exact : turismul ecumenic, balnear şi de agrement şi cultural şi de standurile amenajate pentru prezentarea materialelor de promovare a comunelor şi judeţelor participante.
La eveniment au participat ca invitaţi reprezentanţi ai comunităţilor române din Castilla y Leon, reprezentanţi ai comunităţii spaniole din regiune, domnul Marius Tocmag responsabil cu afaceri interne de la Secţia Consulară din Madrid, directorul pentru imigrație din cadrul executivului regional din Madrid, domnul Gonzalo Ortiz Lázaro,
În cuvântul său, directorul pentru imigrație din cadrul executivului regional din Madrid, Gonzalo Ortiz Lázaro şi-a exprimat bucuria că poate afla mai multe despre cele mai frumoase sate din România, despre cele mai frumoase judeţe ale României și despre bogățiile culturale și gastronomice ale acestora. El a lăudat modul în care s-a integrat comunitatea românească din regiunea Castilla y Leon și a amintit despre rădăcinile comune ale românilor şi spaniolilor şi anume de latinitate, vorbind cu încântare despre faptul că românii știu să scoată mereu în evidență aceste origini comune pe care le împărtășesc cu madrilenii.
Domnul Ionel Floroiu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bacău, a subliniat în cuvântul său faptul că „participarea şi cooperarea între comunităţile care promovează salvgardarea şi valorile satului românesc sau spaniol sau de oriunde altundeva, responsabilii politici, actorii principali din domeniul culturii, reprezentanţi ai culturii şi artei tradiţionale, toţi actorii principali ce aparţin acestor comunităţi, la un loc, sunt necesari pentru a favoriza păstrarea tezaurului patrimonial şi cultural al satului şi pentru generaţiile viitoare.”
În cadrul evenimentului, Asociația „Cele mai frumoase sate din Spania” a semnat un acord de colaborare cu Federația asociațiilor românești din Spania — FEDROM.
Președintele FEDROM, domnul Miguel Fonda Ștefănescu, a subliniat faptul că acordul este menit să sprijine promovarea satelor românești, a valorilor turistice și culturale, precum și faptul că prin acest parteneriat se poate realiza promovarea imaginii de ansamblu a României, lansând un îndemn pentru ca țara să devină un "punct de reper pentru oamenii de afaceri, întreprinzători și investitori".
Totodată s-au semnat acorduri de parteneriat între FEDROM şi cele trei consilii judeţene: Arad, Bacău şi Tulcea şi între FEDROM şi cele 20 de comune prezente la eveniment.
Toţi participanţii au fost încântaţi de prezentarea unui scurt spectacol folcloric organizat de asociaţiile româneşti din Spania.
Evenimentul s-a încheiat cu “Ziua prieteniei româno-spaniole”, un moment de degustare de vinuri şi produse tradiţionale româneşti.
10 aprilie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)






0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu