Inceperea unui nou an școlar vine de fiecare dată cu noi emoții. Pentru a depăși aceste emoții dar mai ales pe cele care apar pe parcursul anului școlar, Lider Academy vine în întâmpinarea copiilor, adolescenților dar și a părinților cu programe de dezvoltare personală dedicate fiecărui specific de vârstă.
<<Țara lui POT>> Program educațional dedicat copiilor cu vârsta de 4-10 ani ce include:
* Club de Inteligență Emoțională și Socială
* Club de Oratorie și Teatru
Încep înscrierile pentru anul şcolar 2014-2015!!!
Ţara lui POT - CLUB INTELIGENȚĂ EMOȚIONALĂ & SOCIALĂ este centrat pe punerea în practică de către participanţi a conceptelor de inteligenţă emoţională și socială pentru a creşte performanţa şi succesul acestora. Acoperă o arie largă de activități care au fost gândite a se desfășura pe parcursul unui an școlar. Astfel, programul cuprinde următoarea tematică ce are atât caracter teoretic cât mai ales practic în așa fel încât să trezească interesul pentru cunoaştere al copilului dar şi să-i insufle încrederea în forțele proprii. Pornim în călătoria cunoașterii și exprimării emoțiilor folosind bunele maniere în comunicare, învățând să gestionăm conflictele și negociind pentru a ajunge la echilibru și armonie în relațiile interumane. Descoperind comorile Terrei învățăm să cunoaștem și să protejăm mediul înconjurător. Sub lumina permanentă a steluțelor din galaxia noastră, ne transformăm în mici cercetători, mici Einstein-i și ajungem să cunoaștem tainele științelor prin experimente distractive și aplicații practice. Ne dezvoltăm simțul artistic la atelierele de artă & creație modelând, transformând prin culoare, textură și imaginație un gând, o idee într-un lucru palpabil.
Tematica:
Emoţiile - ce sunt, cum le exprimăm
Bune Maniere - aplicații
Conflicte - gestionare
Comunicare
Negociere
Educaţie financiară - de unde vin
banii, ierarhia nevoilor
Biologie – plantele, animalele
Anatomie - corpul uman
Chimie - experimente distractive
Galaxia noastră - planetele, stelele
Comorile Terrei – resurse, energie regenerabilă, efectele poluării
Tehnică – științe
Artă & creație – abilități practice
Ţara lui POT - CLUB ORATORIE & TEATRU este centrat pe exersarea abilităților de vorbire în public, îmbunătățirea memoriei și concentrării, a creativității, improvizației și mișcării scenice pentru captarea atenției, stăpânirea limbajului trupului și gestionarea emoțiilor în contexte diferite (ex. școală, prieteni, familie, societate, etc). Abilitățile dobândite vor creşte performanţa şi succesul copiilor în orice împrejurare. Acoperă o arie largă de tehnici și aplicații desfășurate pe parcursul unui an școlar. Programul cuprinde o tematică vastă ce urmărește să scoată la lumină potențialul de orator al copilului tau şi în egală măsură, să-i insufle încrederea în el însuși.
Tematica:
Dicție
Improvizație
Marionete
Micul actor în fața camerei de filmat
Dezvoltarea imaginaţiei, memoriei & creativității
Interpretare
Susținerea unui discurs în public
Mimică & Gestică
Ținută & Limbaj
Programele Lider Academy, vin în întâmpinarea părinţilor, copiilor, adolescenţilor şi cadrelor didactice prin activităţi ce completează educaţia formală.
23 iulie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)






0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu