Lucrările celei de-a IX-a ediții a „Zilelor Medicale ale Spitalului
Municipal de Urgență Moinești”, manifestare ce s-a desfășurat în
perioada 17 – 19 iulie 2014, au fost deschise cu binecuvântarea
Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, care a apreciat realizările
unității medicale și a ținut să menționeze: „Medicii sunt prelungirea
mâinilor lui Dumnezeu și nu putem face abstracție de dimensiunea
spirituală a celor care împlinesc actul medical și a celor care îl
primesc”.
Alături de personalități de marcă ale medicinei românești și
oficialități: prof. dr. Vasile Astărăstoaie, președintele Colegiului
Medicilor din România și rectorul UMF „Gr.T.Popa” Iasi, dr. Vasile
Cepoi, consilier al premierului Victor Ponta, prof. dr. Marin Burlea,
din partea Senatului României, Gheorghe Radu Tibichi, directorul general
al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ing. Viorel Ilie,
primarul municipiului Moinești, Dorian Pocovnicu, prefectul județului
Bacău, au participat și invitați speciali din clinici și spitale
renumite din Italia, Germania, Israel, Franța și chiar SUA.
Prima zi a seriei de întâlniri a fost dedicată asistenților medicali, cu un număr de peste 250 de participanți.
Următoarele două zile au fost consacrate medicilor care au beneficiat
de o diversitate a activităților științifice, o parte dintre acestea
fiind destinate medicilor rezidenți și kinetoterapeuților.
Totodată au avut loc și 20 de demonstrații operatorii, urmărite în
direct în mai multe locații, printr-un sistem de transmisie video.
Manifestarea științifică, intrată deja în tradiție, s-a bucurat și de
această dată de un succes deosebit. Dovadă a fost cei peste 300 de
medici din clinici și spitale care au răspuns invitației de a participa
la eveniment.
24 iulie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)






0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu