24 decembrie 2014

Posta Română economiseste cumpărând energie de pe piata liberă

0 Comentarii
Compania Naţională Poşta Română a realizat, printr-un contract încheiat în luna decembrie a acestui an, o economie de 2,54 milioane de lei (560.000 de euro), cumpărând pentru prima dată energie electrică de pe Bursa Română de Mărfuri. Operatorul naţional de servicii poştale a achiziţionat o cantitate de 14.840 MWh/an, la un preţ de 5,73 milioane de lei (1,28 milioane de euro).

Procedura de achiziţie a energiei electrice de pe piaţa liberă, necesară alimentării unui număr de 1.708 locuri de consum, a fost demarată la finalul lunii noiembrie 2014. Valoarea iniţială a contractului de achiziţie, de 8,27 milioane de lei (1,85 milioane de euro), a fost estimată pe baza consumului anterior al Poştei Române. Până la finalul acestui an, Poşta Română a beneficiat de contracte reglementate de energie electrică, pe perioadă nedeterminată.

Marele merit al acestui contract este faptul că, faţă de preţul avansat, am obţinut o reducere de 25% pe segmentul negociabil. Asta în condiţiile în care mai mult de jumătate din preţ este, în continuare, reglementat şi reprezintă costuri fixe, de sistem, care nu sunt negociabile”, a declarat Alexandru Claudiu Moise, Manager Energetic – Compania Naţională Poşta Română.

Oferta declarată câştigătoare a contractului de achiziţie publică, având ca obiect „Energie electrică”, este cea depusă de Electrica Furnizare, cu o propunere financiară de 164,08 lei/MWh, fără TVA, respectiv suma totală de 5,73 milioane de lei fără TVA. La toate aceste sume se adaugă costurile cu acciza, certificatele verzi şi contribuţia pentru cogenerare de înaltă eficienţă, acestea fiind evidenţiate separat pe factură.

Piaţa liberă de energie este o realizare esenţială, care ne-a permis să nu rămânem un consumator captiv şi să profităm de avantajele negocierii. Poşta Română va aborda şi în 2015 o strategie bazată pe eficienţa cheltuielilor. Cu cât mai multe companii vor accesa această piaţă liberă a energiei, cu atât aceasta se va dezvolta mai mult, aşa cum este firesc într-o economie de piaţă cu preţuri competitive”, a declarat Alexandru Petrescu, Directorul General al Poştei Române.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu