22 ianuarie 2015

Scania Top Team si-a ales finalistii din România si Bulgaria

0 Comentarii
Evenimentul a avut loc sâmbătă, 17 ianuarie 2015, la dealerul Scania din Bacău. În cadrul competiției s-au desfășurat, în paralel, finalele naționale Scania Top Team România și Bulgaria, unde 9 echipe (6 din România și 3 din Bulgaria), fiecare având între 3 și 5 membri, si-au demonstrat abilitățile profesionale.
Trofeul finalei naționale din România a fost câştigat de echipa București 2, care şi‐a măsurat forţele cu alte 5 echipe. Echipa câştigătoare este formată din Ştefan Isail (căpitan), Cristi Enea, Gabriel Isail, Marian Huțanu şi Daniel Zlate. Locul II au fost câştigat de București 1, iar locul III de Sibiu 1. 
Echipa din Bulgaria care s‐a calificat la finala europeană Top Team, este cea din Devnya. Locul II a fost câştigat de echipa din Burgas, iar locul III de cei din Tarnovo.
Locul I din România și locul I din Bulgaria, au câștigat câte un premiu de 750 de euro. În funcție de poziția obținută, echipele de pe locurile II şi III au câștigat premii în valoare de până la 1250 de euro.
Provocările nu se opresc aici pentru angajaţii Scania care au obţinut locul I. Performanţa obţinută în cadrul finalei naţionale le oferă posibilitatea acestora să participe la Finala regională Top Team de la Bratislava, ce va avea loc în martie 2015. Echipele câștigătoare din finalele regionale, vor participa la Finala mondială, unde premiul este de 50 000 de euro. 
Competiția la nivel național s-a desfășurat intr-o singură zi. Echipele au fost formate din angajaţi ai service -urilor Scania şi au avut de înfruntat patru probe practice, care presupun identificarea și rezolvarea unor defecte ce țin de toate sistemele care echipează un camion și o probă teoretică, fiecare probă aducând echipelor participante un maximum 50 de puncte. Probele au fost următoarele:
Staţia 1: Motor
Staţia 2: Şasiu
Staţia 3: Retarder
Staţia 4: Sistem de frânare
Staţia 5: Teorie: 50 de întrebări tehnice
Echipa din Bucureşti care a câştigat finala românească de la Bacău, a fost singura care a identificat la Staţia 4, o problemă la sistemul de frânare pneumatic - un furtun de aer comprimat blocat.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu