La iniţiativa Instituţiei Prefectului în anul 2014 s-a încheiat un acord de parteneriat cu Uniunea Generală a Pensionarilor din judeţul Bacău având ca obiectiv organizarea de seminarii şi mese rotunde în vedere informării vârstnicilor privind drepturile şi obligaţiile lor civile, precum şi sprijinirea acestora privind accesul la serviciile sociale.
Instituţia Prefectului, prin angajaţii săi din compartimentele de specialitate a abordat în cadrul seminariilor şi meselor rotunde, următoarele teme:
- „Noţiuni de contabilitate”, informare susţinută în data de 08 august 2014 la sediul Uniunii Generale a Pensionarilor. Informarea a fost susţinută de doamna Geanina Flenchia, expert principal în Cadrul Compartimentului Financiar Contabilitate.
- „Cetaţenia Europeană în spaţiul ecumenismului creştin”, sesiune de comunicare susţinută în data de 14 august 2014 de domnul Sorin Gabriel Ailenei, manager public în cadrul Instituţiei Prefectului.
- „Planificare strategică 2014-2020”, temă abordată şi prezentată în data de 30 septembrie 2014 în cadrul întâlnirii de doamna Elena Volcescu, Sef Serviciu Strategii şi Programe.
- „Implicaţii psiho-sociale asupra vârstnicilor”, temă prezentată în data de 4 decembrie 2014 de doamna Ramona Valentina Necula, consilier de afaceri europene în cadrul Compartimentului Cooperare Europeană.
În data de 29 ianuarie 2015 la sala mică de şedinţă a Instituţiei Prefectului s-a desfăşurat sesiunea de comunicare cu tema „Prezentare legislaţie specifică: Legea 502/17.11.2004 privind asociaţiile pensionarilor, Ordonanţa nr. 26/ 30.01. 2000 – cu privire la asociaţii şi fundaţii, modificată si completată(cap.9 Dizolvarea şi lichidarea) şi Legea nr.17/6.03.2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, modificată şi completată”, temă prezentată de doamna Roxana Daniela Neagu, consilier juridic superior în cadrul Corpului de Control al Prefectului.
Următoarea temă care va fi prezentată în baza acestui acord, este programată a se desfăşura în luna februarie 2015 şi se va intitula „Comunicare la vârsta singurătăţii”, temă prezentată de doamna Carmen Mirela Cioltan, Şef Serviciu Comunicare şi Situaţii de Urgenţă.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu