Începând cu anul 2006, APM Bacău sărbătoreşte Ziua Mondială
a Păsărilor Migratoare, în cel de-al doilea weekend al lunii mai, printr-o
campanie de conştientizare privind protejarea păsărilor migratoare şi a
habitatelor lor.
Cu ocazia acestui eveniment, APM
Bacau organizează o serie de seminarii (prezentare ppt. despre păsările
migratoare din România şi filmul “Lunca Siretului Mijlociu”), în
perioada 08 – 14 mai 2015 în 7
şcoli din municipiul Bacău (Eco-Colegiul N.V. Karpen, Eco-Colegiul H. Coandă, Eco-Şcoala
I. Creangă, Liceul Sportiv, Şcoala S. Haret, Şcoala O. Voicu, Şcoala C. Platon).
Tema sub care se sărbătoreşte în acest
an Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare este: Energy: make it
bird-friendly (Energia – prietenoasă cu păsările). Tema propusă evidenţiază necesitatea dezvoltării unor
tehnologii durabile de producere şi distribuire a energiei electrice cu impact
minim asupra păsărilor migratoare şi a habitatelor lor. Păsările migratoare
călătoresc pe distanţe foarte mari, uneori mii de kilometri pe aşa numitele
“culoare de zbor”, întâlnind în drumul lor variate sisteme de producere şi
distribuţie a energiei electrice care pot genera o serie de riscuri:
electrocutări, coliziuni, degradări şi pierderi de habitate. Încurajarea
producerii şi utilizării de energii “verzi” vor avea un efect benefic asupra
stării de conservare atât a habitatelor cât şi a populaţiilor de păsări
migratoare.
La nivelul judeţului Bacău sunt inventariate 220 de specii de păsări
protejate de interes comunitar şi naţional; Lunca Siretului Mijlociu, Lunca
Bistriţei precum şi lacurile de pe cursul acestui râu reprezintă un important
culoar de migraţie a păsărilor, împreună cu zonele din judeţ declarate arii
protejate situri Natura 2000 pentru protecţia păsărilor şi habitatelor.
În aceste arii protejate – cu o suprafaţă de 45.179 ha (pe teritoriul judeţului
Bacău) sunt supuse unui regim de protecţie cca 174 de specii de păsări de
interes comunitar menţionate în Directiva „Păsări” a Uniunii Europene, din
care jumătate sunt specii migratoare (barza albă, lebăda de iarnă, egreta,
ciocârlia, stârcul, ţiganuşul, eretele, codalbul, etc). Conform prevederilor legale în
vigoare, pentru protejatea tuturor speciilor de păsări sălbatice, inclusiv
cele migratoare, este interzisă capturarea, uciderea, rănirea puilor ori adulţilor,
culesul ouălor, deterioarea cuiburilor, deranjarea în perioada de clocire şi
maturizare a puilor, deţinerea de exemplare dintre cele interzise la vânat
Conexiunea dintre oameni şi păsările migratoare a creat
interdependenţă. Pentru a valorifica înţelept beneficiile acestei relaţii,
oamenii trebuie să fie conştienţi de modul în care acţiunile lor pot afecta aceşti
prieteni credincioşi. Sunt nenumărate căile prin care, de a lungul timpului, păsările
migratoare servesc umanitatea, iar acest lucru trebuie să continue. Gândindu-ne
la importanţa economică, culturală sau ecologică a acestor vietăţi în viaţa
noastră, avem suficiente motive să le protejăm. În acest fel şi generaţiile
viitoare se vor bucura de beneficiile legăturii importante dintre oameni şi
păsările migratoare – împreună peste timp!
.jpg)





0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu