Marți, 9 iunie, la
ora 00:15, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al
Judeţului Bacău a fost anunţat, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de
Urgenţă 112 (S.N.U.A.U. 112), despre producerea unui incendiu la o locuinţă în localitatea
Cleja.
La locul producerii
incendiului s-au deplasat două autospeciale de intervenţie din cadrul
Detaşamentului de Pompieri Bacău încadrate cu opt pompieri militari, o
ambulanţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bacău, încadrată cu un
asistent şi un ambulanţier şi două autoturisme din cadrul Inspectoratului de
Poliţie Judeţean Bacău, încadrate cu trei lucrători.
De asemenea, la locul
producerii incendiului s-a deplasat şi ambulanţa S.M.U.R.D. – T.I.M. din cadrul
Detaşamentului de Pompieri Bacău, încadrată cu doi pompieri militari, un medic
şi un asistent medical.
La ora 00:33, vecinii au
revenit prin S.N.U.A.U. 112 şi au precizat faptul că din locuinţă au fost
scoase, de către persoanele prezente la locul evenimentului, două victime de
sex feminin.
La sosirea la faţa
locului a echipajelor de intervenție s-a constatat că cele două victime scoase
din locuinţă de către vecini, mamă și fiică de 47 ani respectiv 14 ani erau
decedate. Trupurile neînsuflețite au fost preluate de un echipaj din cadrul
Serviciului de Medicină Legală Bacău.
Totodată, s-a constatat
că incendiul se manifesta într-una din camerele locuinţei şi la acoperişul
acesteia. Construcţia are pereţii din paiantă şi acoperişul cu astereală din lemn
şi învelitoare din tablă şi plăci de azbociment.
Pentru coordonarea
acţiunilor de intervenţie, la locul evenimentului s-a deplasat grupa operativă
a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului
Bacău formată din cinci pompieri militari, cu o autospecială pentru muncă
operativă.
Incendiul a fost lichidat
la ora 01:18, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al
comunei Cleja.
În urma incendiului, ce a
avut drept cauză probabil un scurtcircuit electric produs la un cablu electric
defect ori neizolat corespunzător, au ars acoperişul locuinţei pe o suprafaţă
de aproximativ 50 mp şi bunuri materiale dintr-o încăpere.
Intervenţia a fost
finalizată la ora 02:44.






0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu