25 iulie 2015

Scoală de Vară, în Parohia Horia

0 Comentarii
În perioada 23 – 30 iulie în parohia Horia din protopopiatul Roman se vor desfășura activități cultural-religioase de tipul Școlii de vară.
Joi, 23 iulie, cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în Parohia Horia din Protopopiatul Roman au debutat cursurile Școlii de vară.
În cadrul acestei prime întâlniri, după cuvântul rostit de părintele protopop Dragoș Munteanu cu acest prilej, în care a evidențiat inițiativa parohiei și dorința copiilor de a participa la astfel de activități organizate de biserică în perioada vacanțelor, a fost prezentată catehaza „Taina Sfintei Spovedanii pe înțelesul tuturor” și derulat filmul duhovnicesc  „Bogăția vieții creștine”.
Apoi, copiii au fost antreneți în diferite jocuri educative și au fost istorisite povestiri moralizatoare foarte apreciate de cei prezenți.
„Această primă întâlnire are ca scop continuarea acumulării de cunoștințe religioase dobândite de copii la ora de religie, realizarea de punți de legătură între tineri ce provin de la școli diferite deși locuiesc în aceiași comunitate, menținerea dinamismului capacităților intelectuale și afective ale tinerilor și, de asemenea, cultivarea dragostei creștine față de biserică și de aproapele”, a precizat părintele Gheorghe Smerea, parohul de la Horia.
 În cadrul acestei Școli de vară, în perioada următoare, vor avea loc activităţi sportive, artistice și duhovnicești împărţite în ateliere de lucru, pe grupe de vârstă, dintre care amintim: drumeții, piese de teatru, participarea la slujbele bisericii, vizionare de film, lectură etc.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu