8 septembrie 2015

Cupa de Sah a Parohiilor

0 Comentarii
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, sâmbătă, 5 septembrie 2015,  s-a desfășurat, la Așezământul social filantropic al parohiei Băsești , cea de a VII-a ediţie a Concursului de șah intitulat „Cupa de Șah a Parohiilor”, care s-a bucurat de prezența a 152 sportivi proveniți din mai multe parohii  din cele trei protopopiate: Moinești, Onești și Bacău, la care s-au adăugat aproximativ  50  de însoțitori, părinți și bunici, preoți,  profesori sau instructori de șah.
La acest eveniment a fost prezentă, alături de Părintele Protoiereu Costel Mareș și de domnul Primar al comunei Pîrjol, Dorinel Horchidan, și renumita șahistă din România, doamna Elisabeta Polihroniade, multiplă campioană națională și olimpică, mare maestru internațional, arbitru internațional și realizatoare de emisiuni în cadrul TVR. În deschiderea evenimentului, distinșii invitați și toți  participanții au intrat în biserica cu hramul „Sfântul Dimitrie” unde s-a rostit  în comun o rugăciune de binecuvântare  urmată de câteva cuvinte de întâmpinare. În alocuțiunea sa, distinsa doamnă a șahului românesc a precizat  „Am  o emoție pe care foarte rar mi se-ntâmplă să o am pentru că pur și simplu mă emoționează prezența noastră în Casa Domnului, în această biserică  frumoasă înconjurată de atâția copii și tineri entuziaști cărora le doresc multă fericire, lor și părinților și bunicilor la fel. Vă mulțumesc din inimă pentru invitație și vă felicităm pentru acest concurs  de șah unic organizat in tinda bisericii”. 
Concursul efectiv a debutat cu o mică ședință tehnică în cadrul căreia sportivii au luat la cunoștință regulamentul și programul competiției, ultimele noutăți și modificări aduse  legilor șahului , prezentate de preotul Parfene Dumitru în calitatea sa de arbitru  și instructor de șah atestat.  După runda a treia toți participanții la eveniment au fost serviți cu aperitive, prăjituri ”de casă”, sucuri, apă minerală.
După cele 5 runde de joc în care s-au confruntat jucători amatori, dar și profesioniști, a urmat festivitatea de premiere la începutul căreia Părintele  Protoiereu Costel Mareș a rostit o frumoasă alocuțiune  despre  misiunea parohiei  în societatea actuală în general și despre programele cultural educative  cu tinerii în special,  după care i-a felicitat   pe câștigătorii  concursului și i-a încurajat pe cei „învinși” să-și continue pregătirea astfel încât la viitorul concurs să ajungă la performațele dorite. În acest cadru festiv Părintele Protoiereu Costel Mareș a înmânat bicicleta câștigată prin tragere la sorți  de către eleva Hanu Elena Beatris  participantă la cursurile Școlii de Vară din Parohia Băsești.  Au fost premiați pentru evoluția lor în cadrul concursului 37 de sportivi,  pentru cele 6 categorii întocmindu-se un clasament separat pentru băieți și pentru fete. Câștigătorii  au fost premiați cu 5 Cupe,  37 medalii ”de aur”, ”de argint”, ”de bronz”, 37 diplome personalizate, premii în bani în valoare totală de 1200 de lei   ( Locul I -50 de lei, Locul II - 30 lei, Locul III – 20 lei), iar pentru necâștigători și pentru însoțitori 150 de diplome de participare. 

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu