22 septembrie 2015

În oras fără masină!

0 Comentarii
În ziua de 18 septembrie 2015 s-a desfăşurat sub deviza: “În oraş fără maşină!” cea  de-a doua acţiune a„Săptămânii Europene a Mobilităţii”, eveniment organizat de către Municipiul Bacău, în parteneriat cuAgenţia de Dezvoltare Locală Bacău şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Bacǎu.  Şcolile băcăuane, elevi şi profesori,  cetăţeni ai municipiului Bacău au dat curs invitaţiei de a folosi mijloace alternative de transport. 
Astfel, centrul municipiului Bacău a găzduit, între orele 10-14, activităţile dedicate mobilităţii care au constat în: alergǎri, role, skateboard, completarea unor chestionare, desene pe asfalt şi diseminarea de materiale informative (fluturaşi, pliante). Au fost prezenţi, cu sprijinul ISJ Bacău, 390 de elevi de la 15 unităţi şcolare din municipiul Bacău, 37 de cadre didactice, un numeros public.
Elevii şi-au disputat cu ardoare premiile puse în joc. Toţi participanţii au primt insigne şi diplome de participare, iar merituoşii căştigători ai întrecerilor au fost premiaţi de către organizatori cu ghiozdane, tricouri, şepci şi diplome. Premiile au fost înmânate din partea Municipiului Bacău, de către Ilie Bîrzu, consilier local şi de către directorul ADL Bacău, Liviu Scarlat.
„Săptămâna Europene a Mobilităţii”(European Mobility Week) se desfăşoară în Municipiul Bacău, în perioada 16-22 septembrie 2015 sub deviza „Alege. Schimbă. Combină” (Choose. Change. Combine). Organizatorii acestui eveniment, Municipiul Bacău, în parteneriat cu Agenţia de Dezvoltare Locală Bacăuşi Agenţia pentru Protecţia Mediului Bacǎu le propun cetăţenilor municipiului Bacău să se gândescă, în această perioadă, la opţiunile disponibile de transport local. Multimodalitatea în transportul urban, tema centrală a anului 2015, presupune alegerea unei modalități potrivite de a se deplasa, de a economisi bani, de a îmbunătăţi sănătatea şi de a ajuta, în final, mediul.


0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu