În urma avertizărilor meteo de ninsoare, vânt și temperaturi scăzute, emise de Administraţia Naţională de Meteorologiepentru următoarele ore, CFR Călători informează pasagerii să aibă în vedere faptul că trenurile vor circula conform reglementărilor specifice condițiilor de iarnă, la nivelul companiei fiind instituit Comandamentul de Iarnă.
Pentru preîntâmpinarea unor eventuale perturbări în circulaţia feroviară, CFR Călători ia deja următoarele măsuri:
- asigurarea locomotivelor Diesel de rezervă și pregătirea materialului rulant pentru circulație în condiții de iarnă;
- suplimentarea echipelor de intervenție și asigurarea personalului necesar pentru deszăpezirea unităților proprii (revizii, depouri, etc);
- pregătirea suplimentară a a garniturilor şi verificarea acestora înainte de plecarea la drum.
Traficul feroviar se desfăşoară în condiţii de iarnă, cu ninsoare şi rafale de vânt la nivelul căii de rulare. Din cele peste 1200 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic pe rețeaua feroviară, un singur tren a fost anulat astăzi din cauza condiţiilor meteo: IR 1880, Târgoviște – Titu. Pasagerii au fost preluaţi de următorul tren din grafic.
IR 1742, Satu Mare – Oradea – București și IR 1892,Craiova – Piteşti – Bucureşti Nord, au ajuns la destinaţie cu o întârziere de peste 2 ore din cauza unor defecţiuni. Pasagerilor de la Oradea, aflați în vagonul de dormit cu defecțiune la instalația electrică, li s-a oferit ceai cald.
De asemenea, trenurile IR 1873, Goleşti – Parc Kreţulescu şi IR 347, Viena – Bucureşti Nord, vor ajunge la destinaţie cu o întârziere de aproximativ 100 de minute.
În situaţia apariţiei unor defecțiuni la instalația electrică/de încalzire, pe fondul temperaturilor foarte scăzute, personalul de tren va redistribui călătorii, în măsura posibilităţilor, în alte vagoane şi le va acorda asistenţa necesară.
În toate unitățile feroviare (stații, revizii, depouri, etc) se intervine constant pentru deszăpezire și pentru asigurarea condițiilor necesare desfăşurării în siguranţă a călătoriei cu trenul. De asemenea, sunt pregătite locomotive Diesel de rezervă, au fost suplimentate echipele de intervenție iar garniturile de tren sunt verificate înainte de plecarea în cursă.






0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu