Între divinitate şi lesbianism... pe scena Teatrului de Artă Bucureşti

Apreciez foarte mult oamenii de teatru. Ei reprezintă exemplul perfect al indivizilor ce aleg să-şi practice meseria din pasiune, meseria pentru care simt că sunt cu adevărat făcuţi.

Actoria nu poate fi practicată de oricine, căci mixul de talent (cu care numai ''mama natură'' te poate înzestra) şi multă muncă sunt un must have pentru reuşită. Actoria nu înseamnă un program fix, o rutină de 8-9 ore ca la o corporaţie; un actor nu poate fenta pe nimeni, căci rezultatele muncii ce o depune din spatele cortinei trebuie să fie impecabile, să determine spectatorul să aplaude din picioare şi să revină.

În seara de luni, 11 ianuarie, am fost la Teatrul de Artă din Bucureşti şi am urmărit piesa ''Testament''. A fost o experienţă frumoasă şi inedită. A fost pentru prima oară când am luat parte la un spectacol independent, susţinut într-o mini-sală de teatru cu aproximativ 30 de locuri, asta nelimitând expresivitatea şi actul artistic. Mi-a prins bine invitaţia, nu mai fusesem la un spectacol de teatru din vara anului trecut, atunci când pot spune că am mâncat teatru pe pâine la festivalul Theaterstock din Bacău.

''Testament'' este o producţie a Teatrului Apropo, în regia lui Radu Popescu, cu două actriţe de excepţie: Ana Sorina Corneanu şi Mihaela Popa.  Este o piesă modernă în adevăratul sens al cuvântului, o dramă ce urmăreşte disoluţia a două tipologii contrastante, fiind abordată tema divinităţii, dar şi a lesbianismului, a urii, dar şi a dragostei. Te pune pe gânduri dar te face să şi zâmbeşti. Nu ai cum altfel, din moment ce personajele sunt două puştoaice labile psihic, care trec de la relaţii profesionale la relaţii intime, în ritmul junk food-ului contemporan, condimentat cu răsturnări de situaţie paradoxale. Nu că ar fi labile psihic din cauza că-şi găsesc alinarea una în braţele celeilalte neapărat, devenind lesbiene, ci pentru că intervin pe parcurs tentative de suicid, multă încrâncenare, ce provin din lipsa unor repere adevărate într-o lume contemporană, frământată de false orgolii, emoţii, trăiri extreme.

Scenografia a fost originală, decorurile, cadrul schimbându-se natural, prin implicarea directă a personajelor.

Autenticitatea poveştii relevă lipsa centrării individului, debusolat de reperele false exterioare.

Ana Corneanu şi Mihaela Popa au avut o prestaţie desăvârşită, iar aplauzele de final nu doar că nu au întârziat să apară, ci au ţinut minute în şir. Voi reveni la Teatrul de Artă din Bucureşti cu drag şi voi urmări în continuare activitatea artiştilor ce au dat viaţă acestui scenariu rupt din realitatea noastră cotidiană. 

Ne vedem la teatru!

Articol scris de Andi Miron