De la începutul sezonului cald, Direcția Agrement, Salubrizare și Parcuri a demarat acțiunea de alungare a ciorilor din Parcul "Cancicov".
Pentru că au fost foarte multe solicitări din partea cetățenilor, Primăria municipiul Bacău a închiriat un utilaj cu braţ și platformă de lucru la înălţime. Această problemă o regăsim în toate parcurile din România. Anterior, au fost încercate și alte metode de alungare a ciorilor de prin parcuri şi din oraş, dar rezultatele sunt mai greu de obținut. Operațiunea de demontare a cuiburilor este una dificilă, având în vedere faptul că se lucrează la înălțimi de peste 20 de metri, printre copaci.
Doborârea cuiburilor de ciori, în această perioadă a anului, în care ele depun ouăle, are ca scop atât alungarea lor, cât şi prevenirea înmulţirii lor în mod excesiv.
În momentul de față, problema s-a mai remediat, dar cu siguranță nu se vor distruge toate cuiburile, deoarece se păstreză și echilibrul natural din parc.

0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu