27 aprilie 2016

Ajutor pentru tinerii bolnavi de cancer din municipiul Roman

0 Comentarii
La inițiativa și cu implicarea directă a Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Ioachim, în contextul „Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox”, în cinci parohii din Municipiul Roman a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de obște, dar și Acatistul Maicii Domnului, "Pantanassa" vindecătoarea de cancer. Cu acest prilej, s-au colectat sume de bani care au fost dăruite tinerilor bolnavi de cancer internați la Secția de Oncologie a Spitalului Municipal Roman. 
Prin grija preotului Antoci Ioan, slujitor la capela spitalului, a fost achiziționat și donat acestei instituții un computer pentru a ușura munca cadrelor medicale. ”Preoții și credincioșii au fost solidari cu acești tineri. Prin proiectul intitulat "Păstrarea unui sens al vieţii în cazul tinerilor bolnavi de cancer" s-a reușit strângerea sumei de 5000 de lei, care a fost dăruită acestor oameni suferinzi”, a declarat preotul Dragoș Munteanu, protopop de Roman. 
”De altfel, în acest an, pentru împlinirea hotărârilor Sfântului Sinod, vor fi  derulate și alte programe care vor evidenţia formarea spirituală a tinerilor şi orientarea lor spre însuşirea valorilor perene ale Bisericii noastre. Acum, mulțumim preoților și credincioșilor care au înțeles drama prin care trec semenii noștri suferinzi de această cumplită boală!”,  a mai spus protopopul de Roman.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu