În perioada ianuarie – aprilie 2016, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi, s-au sesizat în legătură cu activităţile infracţionale desfăşurate de mai multe persoane, în cauză stabilindu-se existenţa şi funcţionarea unei reţele specializate în contrabanda cu ţigări. Persoanele în cauză erau implicate prin diferite forme de participaţie în colectarea, depozitarea şi revânzarea ţigaretelor de contrabandă.
În urma documentării activităţii infracţionale a membrilor reţelei s-a stabilit că aceştia aduceau în mod repetat în România cantităţi mici de ţigări de provenienţă R. Moldova, Ucraina şi Duty-Free. Acestea erau disimulate în locuri special amenajate în autoturismele cu care tranzitau punctele de frontiera, ulterior fiind depozitate şi comercializate pe raza judeţelor Vaslui şi Iaşi.
In data de 28 aprilie, poliţiştii de frontieră din cadrul structurilor Poliţiei de Frontieră de pe raza judeţelor Vaslui şi Iaşi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi, cu sprijinul efectivelor de jandarmi din cadrul Gruparii Mobile de Jandarmi Bacău, au efectuat 32 percheziţii domiciliare, existând indicii că la adresele respective sunt deţinute ţigări de contrabandă şi alte bunuri accizabile.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor 12.625 pachete ţigări de diferite mărci provenite din contrabandă, în valoare de peste 111.226 lei, 10 autoturisme în valoare totală de 125.500 lei (mărcile Audi A6, Opel, Mazda, Renault etc.) 61 litri alcool în valoare de 1.525 lei, un pistol calibru 8 mm, marca BBM BRUNI model 85 şi 4 cartuşe nepercutate cal. 8 mm, 235 cutii articole pirotehnice şi importante sume de bani (35.805 lei şi 7.055 euro). De asemenea, au mai fost descoperite o ţigară care conţine o substanţă vegetală ce urmează a fi expertizată, 59 telefoane mobile, 86 SIM-uri şi alte obiecte şi înscrisuri utile cauzei.
Documentarea cazului s-a facut cu suportul tehnic de specialitate al Biroului Operatiuni Speciale Vaslui, iar supravegherea operativă cu sprijinul Serviciului Operaţiuni Speciale Iaşi.
Din reţea au fost identificaţi până în prezent 19 cetăţeni români, cu vârste cupinse între 26 şi 68 de ani, domiciliaţi pe raza judeţelor Vaslui şi Iaşi, care sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar în urma audierilor, pe numele a 8 dintre aceştia au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentaţi la Judecătoria Huşi cu propunere de arestare preventivă.
Cercetarile continuă sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huşi, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu