Evenimentul de la Bruxelles a debutat, în prima zi de derulare, cu o dezbatere cu privire la beneficiile economice ale mobilităţii sustenabile şi inteligente, urmată de o masă rotundă, focusată pe tema care a guvernat acţiunile dedicate mobilităţii urbane din anul trecut „Alege. Schimbă. combină” . La acestea aparticipat şi Liviu Scarlat, directorul Agenţiei de Dezvoltare Locală Bacău, în calitate de reprezentant al Municipiului Bacău.
Finalul primei zile a adus Ceremonia de acordare a Premiilor dedicate Săptămânii Europene a Mobilităţii 2015. Premiul „Săptămâna Europeană a Mobilităţii” onorează autorităţile locale care promovează exemplar mobilitatea urbană durabilă și care îşi concentrează cu succes eforturile spre o reorientare către mijloace de transport durabile .
Comisarul european Violeta Bulc, responsabil pentru transport și comisarul european Karmenu Vella, responsabil pentru mediu, au decernat premiile. Un grup independent de experți a ales dintre cele 10 autorități locale excelând în mobilitatea urbană. Ca și finaliste au fost selectate municipalitățile: Bacău (România),Larnaka (Cipru), Lisabona (Portugalia), Miskolc (Ungaria), Murcia (Spania), Nottingham (Marea Britanie),Palma de Mallorca (Spania), Sofia (Bulgaria), Tríkala (Grecia), Viena (Austria).
Murcia (Spania) a fost anunțată drept câștigătoare a Premiului EUROPEANMOBILITYWEEK 2015 pentru promovarea modurilor active de călătorie, cum ar fi mersul pe jos și cu bicicleta. Lisabona (Portugalia ) și Palma de Mallorca (Spania ) au ocupat următoarele locuri în clasament, pentru eforturile lor de încurajarea a multimodalității în 2015 .
Dl Vella i-a felicitat pe toți cei care participă la EUROPEANMOBILITYWEEK, subliniind faptul că locuitorii oraşelor partipante sunt adevărații câștigători. El a subliniat, de asemenea, necesitatea unei mai bune colaborări pentru atingerea obiectivelor de mobilitate durabilă, spunând : " trebuie să acționăm împreună pe mai multe fronturi . Avem nevoie de a crește transportul activ , car-sharing și transportul în comun verde " .
Cea de-a doua zi a evenimentului a fost dedicată informării cu privire la noile politici ale Uniunii Europene şi a oportunităţilor aferente acestora. Atelierele interactive derulate sunt ocazia perfectă pentru coordonatorii naționali și militanții locali pentru a face schimb de idei și pentru a se inspira în perspectiva viitoarei ediții a Săptămânii Europene a Mobilităţii, care se va avea ca deviză "Inteligenţă și mobilitate durabilă - o investiție pentru Europa".
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu