4 iunie 2016

Parteneriat social cu institutiile de îngrijire bătrâni din Italia

0 Comentarii
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, prin intermediul Sectorului Social – Filantropic, în perioada 30 mai –  3 iunie 2016, a fost derulată a doua etapă a  parteneriatului social – medical cu insituțiile îngrijire bătrâni din localitate BRA, situată în Provincia Cuneo, Regiunea Piemonte – Italia.
Sectorul Social – Filantropic al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului are în vedere, în strategia social – medicală, încheierea de parteneriate cu insituțiile similare din mai multe țări europene. Obiectivul acestui parteneriat este de a primi și însuși expertiza centrelor social – medicale din anumite regiuni ale Germaniei, Italiei și Franței.
            În acest sens, delegatul eparhial, Pr. Insp. Ilarion Mâță, va realiza în fiecare țară o cercetare sociologică aplicată unor centre rezidențiale pentru persoane vârstnice și de îngrijire medicală pe termen scurt și mediu, de tip Hospice, studiu desfășurat  în cadrul Școlii Doctorale a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” – Iași, Facultatea de Filosofie și Științe Social – Politice, Departamentul Sociologie.
            În perioada amintită mai sus, au fost implicate mai multe centre în studiul de cercetare asupra calității vieții persoanelor vârstnice și celor aflați în fază terminală.
            Cuprinsul studiului este destul de complex, având în vedere identificarea unor informații utile legate de:Cultura organizațională, Resursele umane, Comunicare și relații publice, Resurse financiare, Intervenția în asistența socială,  Cercetare privind integrarea și asistența socială și psihologică a vârstnicului / pacientului în centrul rezidențial / Hospice și Intervenții bazate pe modelul bio-psiho-socio-spiritual pentru integrarea socială și psihologică a persoanelor vârstnice  / pacienților în centrul rezidențial / Hospice.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu