Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a fost reprezentată cu mare cinste de Parohia „Izvorul Tămăduirii” și „Sf. Cuv Parascheva” din satul Fundu Tutovei, comuna Plopana, Protopopiatul Bacău și de Parohia Viișoara din Prototopiatul Onești.
Piatra de temelie a bisericii din satul Fundu Tutovei a fost pusă în anul 2004 în cadrul programului “Niciun sat fără biserică”, iar parohia a fost înființată în anul 2009, biserica parohială fiind târnosită în data de 15 octombrie 2011, de către actualul Părinte Arhiepiscop Ioachim al Romanului și Bacăului. Ridicarea și construirea complexului parohial din zonă a reușit să impresioneze în chip foarte plăcut scoțând din anonimat această localitate aproape neînsemnată pe harta județului Bacău. Odată cu înființarea parohiei a fost înființat și Centrul catehetic parohial „Sfântul Daniil Sihastrul“.
Parohia Fundu Tutovei, în ultimii ani, a derulat o serie de activităţi cultural-catehetice și misionare manifestate prin diverse proiecte aplicate şi realizate într-un mod profesional prin Centrul catehetic parohial. Beneficiari ai proiectelor patriarhale, eparhiale și parohiale implementate la Fundu Tutovei au fost toţi enoriaşii parohiei, copii şi adulţi. Între acestea, amintim proiectul patriarhal „Calea mântuirii“, proiectul eparhial Cateheze în parohii , proiectul parohial anual „Şcoala de vară“ (2013, 2014, 2015 ), proiectul parohial „Ajută-l să crească mare – cateheze şi ateliere de dezvoltare prin art-terapie“(2015), precum şi proiectul parohial catehetic: Împreună ne formăm pentru un viitor duhovnicesc!(2016).
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu