6 octombrie 2016

Delicii fine în Săptămâna Franceză de la Lidl

0 Comentarii
Lidl te invită să descoperi savoarea delicateselor franțuzești, pe care le vei regăsi în toate magazinele începând de luni, 3 octombrie. În plus, cu produsele din gama Duc De Coeur poți câștiga un tur culinar pentru 2 persoane în Franța!
Dacă vrei să îi surprinzi pe cei dragi cu o gustare gourmet, sau să te bucuri de un răsfăț culinar, un platou cu brânzeturi, pentru care francezii sunt renumiți în întreaga lume, este o alegere numai bună. Secretul unui platou de brânzeturi este să le servești la temperatura camerei, pentru a putea savura pe deplin aromele fine și specifice.
În gama Duc De Coeur de la Lidl vei găsi brânza Brie (17.99 lei), ce are o textură moale, din lapte de vacă, și se consumă ca atare, alături de diferite soiuri de nuci sau fructe. Aceasta provine din regiunea Seine-et-Marne, aflată în Nordul Franței, ce poartă și denumirea istorică de Brie.
Adaugă pe platou și brânza Munster AOC (7.99 lei), produsă încă din secolul XIV în Nord-Estul Franței. Preparată din lapte nepasteurizat de vacă, aceasta este cremoasă și aromată, fiind una dintre piesele de rezistență a fiecărei mese din regiunea Alsacia. În Săptămâna Franceză vei găsi și brânză de capră (11.99 lei), brânză moale (11.99 lei) și specialități de brânză proaspătă (7.99 lei).
În plus, te vei putea delecta cu brânza cu mucegai albastru (8.99 lei), un preparat cu o aromă puternică, dar și cu Tomme de Savoie (14.99 lei), o brânză preparată din lapte de vacă degresat, cu o crustă groasă. Aceasta te va surprinde cu aroma ușoară de fructe și cu textura sa moale.
Continuă călătoria în lumea rafinamentului culinar franțuzesc și alege produsele din gama Duc De Coeur de la Lidl, cu care poți pregăti o masă plină de savoare. Încearcă buletele de cartofi (6.99 lei), fasolea verde (7.49 lei), tarta Quiche Lorraine (9.99 lei) sau optează pentru delicioasele produse de patiserie specific franțuzești. Mini melcișorii (7.99 lei), brioșele Chinois (11.99 lei) și celebrele macarons (14.99 lei) sunt doar câteva dintre deliciile fine care te așteaptă din 3 octombrie la Lidl!
Câștigă un tur savuros în Franța
Cumpără de minimum 50 de lei și cel puțin un produs Duc De Coeur, înscrie codul unic de pe bonul fiscal pe surprize.lidl.ro și poți câștiga un tur culinar pentru 2 persoane, în Franța, oferit prin Lidl Tour. Te așteaptă 4 nopți într-un hotel de 3 stele aflat în orașul Strasbourg, din regiunea Alsacia.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu