Echipa de intervenție de la Serviciul de Ambulanță al Județului Bacău a scos cei trei copii și i-a transportat la Spitalul Județean de Urgență Bacău. Băiatul de 13 ani, având arsuri pe aproximativ 40 % din corp, a fost transportat la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din București, iar ceilalți doi copii au fost preluați de o echipă de specialiști ai instituției noastre și conduși într-un centru de plasament.
Pentru toți cei trei copii se instituie măsura plasamentului în regim de urgență și se vor acorda servicii psihologice de specialitate pentru depășirea traumei.
DGASPC Bacau va ține legătura cu autoritățile locale și cu spitalul din București. În colaborare cu autoritățile locale se va solicita decăderea din drepturile părintești ale respectivului tată. Nu au existat sesizări anterioare primite de instituția noastră cu privire la acte de violență în această familie.
Despre mama copiilor, există doar câteva informații de la rudele familiei. Aceasta ar fi plecată în străinătate de mai mult timp, dar nu se cunoaște cu exactitate localitatea și nici dacă menținea sau nu legătura cu copiii săi.
Pentru toate demersurile ulterioare se va colabora cu autoritățile competente.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu