4 ianuarie 2017

Doi ani de la întronizarea IPS Părinte Ioachim ca arhiepiscop

0 Comentarii
În eparhia Romanului și Bacăului, începutul de an este marcat de aniversarea întronizării ca arhiepiscop a IPS Părinte Ioachim, primul arhiereu ortodox român al noului mileniu, astăzi cel de al 77-lea chiriarh al acestei binecuvântate și de Dumnezeu păzite eparhii. 
La 4 ianuarie 2017 se împlinesc doi ani de la acest moment și pentru că, așa cum spune PF Părinte Patriarh Daniel, „aniversările în Biserică sunt momente de bucurie şi comuniune fraternă, momente de retrospectivă şi perspectivă, de recunoştinţă şi reînnoire”, ne amintim astăzi de cele câte s-au realizat în eparhia Romanului și Bacăului cu binecuvântarea și sub îndrumarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, în cei doi ani de arhipăstorire.
Continuând activitatea desfășurată în 15 ani de arhierie în slujba Bisericii pe aceste meleaguri binecuvântate, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, și-a început activitatea ca arhiepiscop la 4 ianuarie 2015.
Asumându-și greutatea misiunii pe care o are ca Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, IPS Părinte Ioachim a încercat pe parcursul acestor ani să imprime dinamismul gândirii sale întregii activități desfășurate în calitate de ierarh. Astfel, după ce în anul 2015 și-a început activitatea sfințind peste 600 de antimise, pe care, alături de drapelul eparhiei, le-a dăruit parohiilor și mănăstirilor de pe cuprinsul eparhiei, pe parcursul anilor 2015-2016 Înaltpreasfinția Sa s-a aflat alături de monahii, monahiile, preoții și credincioșii eparhiei la peste 220 de Sfinte Liturghii, oficiind 41 de hirotonii și 70 de sfințiri sau resfințiri de biserici și așezăminte social-filantropice.
Din multitudinea de proiecte formulate în plan editorial, pe parcursul anilor 2015-2016 se disting publicarea la Editura Filocalia a unor volume scrise de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, între care: "Zece trepte ale pocăinței. Meditații la perioada Triodului", „Panteonul sufletului meu – portrete de preoți, monahi și monahii”, ediția a II-a a lucrării „Cultul Sfintei Cuvioase Parascheva în Ortodoxie — cercetare hagiografico-liturgică”, dar și editarea unora dintre meditații lirice la duminicile și sărbătorile de peste an, proiect inedit pentru scriitura ortodoxă, cu titlul „Creație și re-creație” și „Ontologia iubirii: poeme evanghelice”. Acestora se adaugă binecuvântarea acordată pentru tipărirea altor 15 volume, aparținând diverșilor autori care au dorit ca lucrările lor să fie publicate la Editura Filocalia a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Proiectele Înaltpreasfinției Sale, dezvoltate în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod şi cu exigenţele cerute de dinamica vieţii social-economice în care ne aflăm, s-au concretizat pe parcursul celor doi ani și prin organizarea unor evenimente ample, inedite pe cuprinsul eparhiei. Între acestea, un mare impact l-au avut programele speciale dedicate copiilor tinerilor și bătrânilor, categorii sociale vulnerabile, luptând pentru susținerea elevilor defavorizați și pentru promovarea educației prin intermediul acțiunilor Fundației „Episcop Melchisedec”, dar nu numai. IPS Părinte Ioachim s-a aflat permanent și alături de cei peste 100 de bătrâni sprijiniți de Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” de la Hârja. Astfel, numai pe parcursul anului 2016, la inițiativa IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, în Eparhia Romanului și Bacăului s-au investit peste 80475 lei în programul social-filantropic-educativ „Lăsați copiii să vină la mine” (ediția a IV-a), prin intermediul căruia au fost împărțite 5300 de pachete, cuprinzând rechizite și dulciuri, precum și 750 de ghiozdane echipate complet pentru școală. De asemenea, unui număr de aproape 200 de elevi premianți cu nota 10, le-a fost oferit un sprijin financiar în valoare de 17.800 lei. Implicarea Bisericii în ajutorarea elevilor și susținerea lor în actul educațional vine după ce, în urmă cu patru ani, la propunerea IPS Arhiepiscop Ioachim, preoții din Eparhia Romanului și Bacăului au realizat anchete sociale în parohii, implicându-se, prin aceasta, și în lupta de prevenire a abandonului școlar.
Cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim pe parcursul anului trecut, în Eparhia Romanului și Bacăului, au fost derulate și alte proiecte care au avut ca scop cultivarea dragostei tinerilor faţă de Biserică, precum și educarea copiilor în sensul ajutorării semenilor aflați în suferință: bătrâni, bolnavi, persoane singure, copii abandonați sau în situații speciale, familii sărace etc. Purtarea de grijă a Bisericii față de tineri a fost și motivul pentru care anul care se încheie a fost dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române educației religioase a tineretului ortodox. În acest context, cu binecuvântarea chiriarhului, în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului au fost implementate cu succes mai multe proiecte eparhiale prin intermediul Sectorului Social-filantropic, ai căror beneficiari au fost tinerii. Dintre acestea amintim aici doar câteva:
  • Proiectul social dedicat tinerilor diagnosticați cu cancer și boli terminale ”Păstrarea unui sens al vieţii în cazul tinerilor bolnavi de cancer”; (50 de beneficiari direcți)
  • Proiectul social eparhial ”În temniță am fost și ați venit la Mine!” – dedicat tinerilor privați de libertate; (120 de tineri, beneficiari direcți și 150 persoane beneficiari indirecți – familiile acestora)
  • Proiectul social de prevenire a delincvenței juvenile, adresat tinerilor de la gimnaziu și licee (320 de tineri din gimnaziu și liceu);
  • Campania de conștientizare și informare dedicată tinerilor cu dependență de alcool și stupefiante (285 de tinerii liceeni)
  • Proiectul social-educativ inter-eparhial ”Tineri români în căutarea valorilor credinței creștine și tradiției populare autentice”( 150 de tineri )
  • Programul social-cultural dedicat tinerilor cu rezultate excepționale la învățătură, vizând toți șefii de promoție din liceele aflate pe raza administrativ-canonică a eparhiei (50 de tineri);
  • Proiectul social dedicat tinerilor cu posibilități financiare reduse, dar cu rezultate bune la învățătură, prin intermediul căruia zeci de tineri din cele șase protopopiate au primit burse școlare pe tot parcursul anului școlar și universitar (87 de tineri bursieri)
Anul 2016 stă și sub semnul organizării unui amplu pelerinaj la București, la care IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a participat alături de preoți și tineri din cele șase protoierii ale Eparhiei Romanului și Bacăului. Itinerariul duhovnicesc, desfășurat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii la Catedrala Patriarhală, continuând cu vizitarea Tipografiei Cărților Bisericești, Bibliotecii Sfântului Sinod, Mănăstirii Antim, Mănăstirii Cernica, precum și a șantierului Catedralei Mântuirii Neamului.
Anul omagial 2016 a prilejuit și alte numeroase manifestări culturale la nivel eparhial și parohial dedicate în special tinerilor, concretizate prin: concerte caritabile, pelerinaje tematice, tabere pentru tineri, seminarii de formare, cursuri practice, mese rotunde, concursuri de eseuri, concursuri de toacă, programe de citire a Sfintei Scripturi, lansări de carte, piese de teatru, proiecții de film. Au fost realizate, de asemenea, albume foto, au fost distribuite broșuri și pliante, au fost organizate procesiuni cu icoane, pelerinaje etc. Toate aceste manifestări au reflectat importanța educației și formării tinerilor, precum și necesitatea implicării lor în activitățile desfășurate de Biserică.
Încredințat de faptul că Biserica trebuie să fie prezentă şi în spaţiul media, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a rânduit ca evenimentele importante desfășurate pe cuprinsul eparhiei sau al Patriarhiei Române să fie făcute cunoscute prin postarea de articole pe site-ul epr.ro, precum şi prin mediatizarea acestora pe rețelele de socializare, facilitând astfel accesul la informație utilizatorilor de internet din țară sau străinătate, interesați de viața Bisericii. Astfel, au fost redactate și publicate 928 de articole, fiind mediatizate conferinţe şi simpozioane de teologie și asistenţă socială, conferinţe preoțești, conferinţe duhovniceşti organizate la nivelul protoieriilor, parohiilor, cercuri pastorale, expoziţii de artă bisericească, proiecte educaționale, întâlniri de tineret, tabere religioase, concursuri tematice, dar și articole teologice sau meditații lirice la duminicile de peste an. Acestora li s-au alăturat știri menite să reflecte eforturile Bisericii de a ajuta pe orfani şi pe cei aflaţi în dificultate, nevoia de a educa tânăra generaţie în spiritul întrajutorării frățești şi al solidarității cu cei aflaţi în suferință.
În anul 2016, continuând activitatea de înnoire a administraţiei eparhiale, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a reînvestit în funcție preoții consilieri și inspectori ai Centrului Eparhial, precum și pe părinții protoierei. Noutatea acestui an o constituie numirea părintelui Ioan Bârgăoanu în funcția de protopop de Onești, în locul părintelui Constantin Alupei, care, după o activitate de 17 ani în această demnitate, a fost numit inspector eparhial.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu