Călătoriile gratuite acordate studenților presupun costuri pentru companiile feroviare. Aceste costuri sunt asumate de Statul Român și sunt decontate de la Bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor. Monitorizarea numărului de călătorii este obligatorie atât pentru evitarea unor situații neplăcute (ex supraaglomerare sau dublare locuri) pentru pasageri (nu doar pentru studenți!) prin dimensionarea corectă a capacităților de transport, în funcție de fluxuri, cât și pentru acoperirea costurilor prin compensarea necesară. Această monitorizare se poate realiza în baza unei statistici reale a numărului de călătorii gratuite efectuate de către studenți, iar biletul este elementul definitoriu după care se poate face decontarea.
Biletele sunt gratuite și pot fi procurate de la:
- casele de bilete ale CFR Călători;
- personalul de tren, acolo unde în staţia de urcare nu există punct de vânzare bilete;
(*studentul care nu deține bilet gratuit de călătorie va fi considerat pasager fără bilet și va fi sancționat conform Regulamentului de Transport pe Calea Ferată din România)
Documente necesare la eliberarea biletului:
- pentru studenţii de până în 26 de ani şi inclusiv pentru cei din anul I: legitimaţia de student pentru reducere/gratuitate la transport vizată pentru anul universitar 2016/2017 şi actul de identitate (carte de identitate sau paşaport);
- pentru masteranzi, doctoranzi și studenți de peste 26 de ani: adeverinţa pentru gratuitate la transport eliberată de instituţia de învăţământ superior la care sunt înmatriculaţi şi actul de identitate (carte de identitate sau paşaport) valabilă până cel târziu începutul anului universitar 2017/2018;
- carnetul de student NU poate fi folosit la solicitarea gratuității de transport.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu