23 martie 2017

Ziua Mondiala a Apei

0 Comentarii
În data de 22 martie, Administraţia Bazinală de Apă Siret celebrează Ziua Mondială a Apei, pentru a aduce aminte tuturor cetăţenilor importanţa deosebită pe care o are apa în existenţa, conservarea şi dezvoltarea tuturor organismelor vii.
Anul acesta, sărbătoarea are o semnificaţie aparte prin faptul că se împlinesc 25 de ani de când Naţiunile Unite şi-au unit eforturile în misiunea globală de a coordona acţiuni pentru salvarea celei mai de preţ resurse naturale, APA.
Apa este o resursă limitată şi vulnerabilă, esenţială atât pentru viaţa şi dezvoltarea durabilă, cât şi pentru mediu. În acest context, tema aleasă la nivel mondial în acest an este ”Apa şi Apa uzată”, subliniind importanţa utilizării durabile a apei în diverse scopuri şi protejarea acesteia prin epurarea apelor uzate înainte de a fi evacuate în receptorii naturali.
Inca din vremurile de demult, oamenii aruncau deseurile si apele uzate rezultate din gospodarie in cursurile de apă, bazându-se pe o epurare naturală prin diluare și prin descompunerea bacteriana naturală. Creșterea populației si Revolutia industriala au dus la un volum mai mare de ape uzate menajere și industriale, necesitand si o mana de ajutor data capacitatii de auto-epurare a raurilor, din partea oamenilor. In zilele noastre, aplicarea Directivei privind epurarea apelor uzate urbane adoptata de Uniunea Europeana in 1991, si a Directivelor privind substantele periculoase din apelor uzate industriale au dus la îmbunătățiri semnificative ale metodelor si capacității de tratare a apelor uzate. Ca rezultat, o data implementate in toate tarile, sistemele de colectare și epurare devenite foarte sofisticate trebuie să poată să facă față tuturor evacuărilor organice si industriale din majoritatea statelor membre.
In România, accesul la serviciile de colectare și epurare a apelor uzate este mai ridicat în mediul urban, însă nesatisfacător în mediul rural.
În ceea ce privește situația apelor uzate urbane, la nivelul anului 2016, gradul de conectare la rețelele de canalizare era de peste 65%, iar gradul de conectare la stațiile de epurare de cca 60%, procente mai mici decât cele planificate. Există întârzieri importante în finalizarea investiţiilor pentru colectarea şi epurarea apelor uzate în aglomerările cu peste 10.000 de locuitori echivalenţi, aglomerări care trebuiau să se conformeze la sfârşitul anului 2015. În plus, la cea  mai mare parte din aglomerările cu o populaţie echivalentă cuprinsă între 2000 şi 10.000 de locuitori echivalenţi, aceste investiţii nici nu au început deşi termenul de conformare al acestora este finalul anului 2018.
  
”Sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei are ca scop aducerea în atenția opiniei publice a problemelor legate de necesitatea protejării cantitative și calitative a apelor și de a pune în adevărata lumină rolul, îndatoririle și responsabilitățile celor cu atribuții în întreținerea, valorificarea și protejarea surselor de apă. Cu această ocazie, Administrația Bazinală de Apă Siret desfăşoară acţiuni educative in unitatile de invatamant partenere, menite să sublinieze importanţa şi ponderea pe care o are apa în viaţa fiecăruia.” – Emil Vamanu, director ABA Siret.
Pe langa invatarea prin joc, copiii au ocazia sa afle lucruri noi despre apa prin demonstratie. Institutia noastra pune la dispozitia elevilor laboratorul de calitate a apei, unde vor urmari diverse experimente chimice si vor cunoaste parcursul unei probe de apa, de la recoltare si pana la analize specifice sau observarea de microorganisme la microscop.
Totodata, colegii de la Sistemul de Gospodarire a Apelor Bacau vor participa la o serie de igienizari ale cursurilor de apa. Mentionam ca instituţia noastră se implică în acţiuni de igienizare cu scopul de a atrage atenţia opiniei publice asupra riscurilor poluării apelor. Facem un apel populaţiei să depoziteze resturile menajere numai în spaţii special amenajate, pentru a reduce riscul antrenării acestora în cursurile de apă. Aceste deşeuri afectează calitatea apei şi implicit a mediului înconjurător. De asemenea, pot provoca inundaţii, prin blocarea secţiunilor de scurgere a apei. 

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu