14 mai 2017

Morgenster4Bacau, prieteni de suflet ai Asociatiei Betania

0 Comentarii
Prietenii de la Morgenster4Bacau au reușit din nou să ne surprindă prin implicarea de suflet avută față de proiectele derulate de Asociația Betania. În doar o săptămână cei 32 voluntari au reușit să refacă de la zero locul de joacă de la Centrul Delfinul pentru copii cu autism, în același timp renovând și dotând complet și bucătăria centrului. De asemenea, s-au deplasat și în comunități sărace din județul Bacău oferindu-le copiilor din familii defavorizate daruri și zâmbete.
Nu este prima „ispravă” de acest gen a voluntarilor olandezi de la Morgenster4Bacau. În 2014 au renovat și dotat camera senzorială de la Centrul Delfinul și tot atunci au muncit din greu pentru renovarea și mobilarea a 12 dormitoare de la Centrul pentru Integrare a Tinerilor.
În 2015, voluntarii din Țara Lalelelor s-au implicat în renovarea spațiilor de la bazinul pentru hidrokinetoterapie din cadrul Centrului de Recuperare iar acum, în 2017, au „recidivat” prin ceea ce au realizat într-un termen foarte scurt la Centrul Delfinul.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu