6 iulie 2017

Părintele Nicolae Steinhardt a fost ales post-mortem membru al Academiei Române

0 Comentarii
Părintele Nicolae Steinhardt a fost desemnat post-mortem membru al Academiei Române. Numirea a avut loc cu prilejul Adunării Generale dedicate alegerii de noi membri corespondenți, membri de onoare din țară și străinătate și membri post-mortem.
La evenimentul ce a avut loc în data de 30 iunie 2017 au participat membrii Academiei Române, notează site-ul oficial al instituției.
În şedinţa de lucru din 28 şi 29 octombrie 2015, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca în anul 2017 să fie comemorat Patriarhul Justinian împreună cu toți apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului.
Născut pe 29 iulie 1912, într-o familie evreiască, este fiul inginerului și arhitectului Oscar Steinhardt. Între anii 1919–1929 urmează cursurile școlii primare (în particular și la școala Clementa), și ale liceului Spiru Haret, printre colegii de aici numărându-se Constantin Noica, Mircea Eliade, Arșavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu. Este autorul cărții Jurnalul fericirii, care reprezintă, după propria-i mărturie, testamentul lui literar.
La data de 16 august 1980 este tuns în monahism la mănăstirea Rohia de către episcopul Iustinian Chira și arhiepiscopul Teofil Herineanu, care îl iau sub aripa lor ocrotitoare. Arhimandritul Serafim Man, starețul mănăstirii Rohia, îl integrează în obștea mănăstirii.
La mănăstire pune în ordine cele peste 23.000 de volume ale mănăstirii, se integrează în viața mănăstirii, iar în paralel își intensifică activitatea literară. Volume publicate în această perioadă: Geo Bogza – un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnității, Exuberanței și Patetismului (1982), Critică la persoana întâi (1983), Escale în timp și spațiu (1987) și Prin alții spre sine (1988). Aceste volume îl impun ca un eseist de marcă al literaturii române.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu