În data de 24 august, începând cu ora 11:00, la Consiliul Județean Bacău în Sala Mare de
ședințe din Calea Mărășești nr. 2, Asociația Necuvinte în colaborare cu Poliția Română
organizează un eveniment de informare, conștientizare și sensibilizare cu privire la
fenomenul violenței în familie.
Evenimentul este realizat cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău și Direcția
Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău.
Evenimentul face parte din cadrul Caravanei naționale de promovare a campaniei Aripi Frânte.
În cadrul evenimentului, se va viziona documentarul “Aripi Frânte” care a dat și numele
campaniei, se vor distribui materiale și se vor purta discuții cu participanții privind metodele
de prevenire și ieșire dintr-o relație de tip abuziv și despre importanța colaborării
interinstituționale pentru eliminarea acestui fenomen.
La eveniment vor participa reprezentanți ai instituțiilor publice, membri ai organizațiilor
neguvernamentale și alte persoane interesate.
Asociația Necuvinte a lansat pe data de 1 iulie 2016 în colaborare cu Poliția Română prima
campania națională de prevenire a violenței intrafamiliale Aripi Frânte.
Punctul central al campaniei îl reprezintă filmul documentar “Aripi Frânte” care prezintă
situația victimelor violenței domestice din România care nu au cerut ajutorul nimănui, prin
câteva cazuri ale unor deținute aflate în Penitenciarul de Femei Târgşor. Documentarul este
construit în jurul poveștilor unor femei care au trăit o viață în abuzuri și frică, ce le-a motivat
pe acestea să reziste ani de zile unor suferințe crunte, să nu ceară ajutorul nimănui ajungând
la un moment dat să clacheze și să devina din victimă agresor, făcându-și singure dreptate.
În cadrul acestei campanii, a fost realizat și Ghidul Siguranței Victimelor Violenței în
Familie care până la finalul anului va fi distribuit în toate secțiile de poliție la nivel național.
Acest Ghid se adresează persoanelor care înțeleg că se află într-o situație de tip abuziv și fac
primii pași spre a ieși din acel mediu.
Ghidul este însoțit de afișe care vor fi lipite în scările de bloc la aviziere. Afișele vizează “cifra
neagră” a violenței, acele persoane necurpinse de nici o statistică, care nu au vorbit niciodată
despre ceea ce trăiesc.
19 august 2017
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu