21 noiembrie 2017

Actiune piscicola Răcăciuni a Grupării de Jandarmi Mobile Bacău

0 Comentarii
În ziua de 19.11.2017, în jurul orelor 09:00, jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile  Bacău, pe timpul unei acţiuni specifice de prevenire a faptelor contravenţionale şi infracţionale prevăzute de O.G. 23 din 2008 – privind  pescuitul şi acvacultura, s-au sesizat cu privire la faptul că o persoană  de sex masculin aflată în Târgul Comunal Răcăciuni  deţine şi oferă spre comercializare peşte.
În urma verificărilor s-a stabilit că este vorba despre Sergiu Alin  E.. în vârstă de 29 de ani din Sat Răcăciuni, Comuna Răcăciuni, judeţul Bacău, care a fost depistat având asupra sa o cantitate de aproximativ  90 kilograme de peşte, expusă spre vânzare fără documente legale direct din portbagajul autoturismului personal.
Persoana în cauză a fost condusă la sediul Secţiei Nr.  5  de Poliţie Rurală Răcăciuni, pentru  a i se întocmi documentele pentru fapta susceptibilă săvârşirii infracţiunii prevăzute de O.G. 23 din 2008 – privind  pescuitul şi acvacultura art.64 lit.  j) deţinerea/transportul/comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor şi produselor din peşte;
Cantitatea de peşte a fost predată poliţiştilor Secţiei nr.  5  de Poliţie Rurală Răcăciuni pentru a fi valorificată.


0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu