5 decembrie 2017

De sărbători, suntem iar colindători!

0 Comentarii
În perioada noiembrie – decembrie 2017, studenţii de la programul de studii Comunicare şi relaţii publice de la Facultatea de Litere, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău organizează campania intitulată „De sărbători, suntem iar colindători”. Campania are ca obiectiv sensibilizarea comunităţii cu privire la necesităţile vârstnicilor, precum şi nevoia acestora de a socializa şi a se integra în activităţile oferite de către Fundaţia de Sprijin Comunitar – Centrul de zi pentru persoane vârstnice doctor „Ştefan Ciobanu” din Bacău (Centrul „Speranța”).
Studenţii au colectat fonduri și au obținut sponsorizări cu bunuri pentru pachete ce conţin dulciuri, fructe și obiecte personalizate, care vor fi donate bătrânilor din cadrul Centrului „Speranța”, pe 6 decembrie 2017, când va avea loc şi un spectacol de colinde.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu