29 decembrie 2017

Proiect eparhial implementat în Protopopiatul Onesti

0 Comentarii
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 1-22 decembrie a fost implementat proiectul eparhial „Fii dar din Darul lui Dumnezeu”, proiect social-filantropic ce și-a propus a aduce bucuria în sânul familiilor cu reduse posibilități materiale, și în Protopopiatul Onești.
Astfel, copiii din parohii au întocmit scrisori către Moș Crăciun, iar enoriași din alte localități și-au asumat rolul destinatarului și au concretizat dorințele de Crăciun ale celor mici în cadouri primite cu multă bucurie și emoție.
Prin implicarea preoților din cercul pastoral al comunei Gura-Văii, proiectul a fost pus în practică în parohiile Dumbrava, Pătrășcani, Păltinata, Gura-Văii și Crucea de Piatra. În cadrul primelor două parohii amintite au fost împărțite 50, respectiv 12 pachete cu dulciuri și fructe, alături de cele 40 de pachețele oferite copiilor din Păltinata. Familiile nevoiașe care au întocmit scrisori către Moș Crăciun au primit răspuns prin hăinuțe, alimente și rechizite după cum urmează: 4 la Păltinata, 5 la Crucea de Piatră, iar la Gura-Văii 6. Cei mici și-au exprimat recunoștința față de binefăcătorii lor prin concerte de colinde în fiecare parohie implicată.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu