17 aprilie 2018

Inginerul de aviatie Mihail Nicolae Toncea a fost distins cu titlul de cetatean de onoare al judetului Bacau

0 Comentarii
Luni, 16 aprilie 2018, Sala Mare de ședințe a Palatului Administrativ a găzduit Ședința extraordinară a Consiliului Județean Bacău, principalul punct pe Ordinea de zi fiind conferirea titlului de „Cetățean de Onoare al județului Bacău" domnului Mihail Nicolae Toncea, președinte şi director general al S.C. IAROM S.A. București, acționar majoritar al S.C. Aerostar S.A. Bacău. 
Proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de ”Cetățean de onoare” a fost supus votului plenului, propunerea fiind adoptată cu unanimitate de voturi.
Data de 16 aprilie este una de referință pentru S.C. Aerostar S.A. Bacău. În anul 1965, acum 65 de ani, lua ființă, la Bacău, Atelierul Central de Aviație, devenit Uzina de Reparații Avioane, apoi întreprinderea de Avioane, cunoscută acum pe plan național şi internațional, un nume în industria aeronautică românească şi mondială, una din companiile de referință ale județului Bacău, care a rezistat unui mediu economic ostil, o companie care prin implicare şi sprijin a devenit o prezentă activă în viața comunității.
Și dacă astăzi, la Bacău, se vorbește despre industria aeronautică, despre o companie care, prin portofoliul de produse, cele peste 36 piețe internaționale pe care operează, o companie care a promovat județul Bacău la nivel național şi internațional, a creat peste 2.000 de locuri de muncă, determinând dezvoltarea economică a județului, o firmă care se implică activ în viața comunității sprijinind acțiuni în domeniul cultural, social şi sportiv, aceste fapte se datorează în mare parte personalității domnului inginer Mihail Nicolae Toncea, președinte şi director general al S.C. IAROM S.A. București, membru în Consiliul de Administrație al S.C. Aerostar S.A. Bacău.
În Expunerea de motive, președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, a făcut o prezentare a personalității și vastei experiențe a inginerul de aviație Mihail Nicolae Toncea, apreciind faptul că ”Istoria recentă a S.C. Aerostar S.A. se leagă în mod nemijlocit de persoana domnului Mihail Nicolae Toncea care, fără a fi băcăuan prin naștere, a influențat în mod decisiv parcursul istoric al acestei companii băcăuane şi, implicit, al comunității județului Bacău. Fără implicarea domnului Mihail Nicolae Toncea, procesul de privatizare nu s-ar fi încheiat cu succes, la acea vreme societatea nefiind atractivă şi neavând perspective de dezvoltare. În acești 18 ani de la privatizare, societatea a trecut printr-un amplu proces de retehnologizare şi reabilitare a infrastructurii. Acționarul majoritar a decis reinvestirea a peste 100 milioane de Euro, fonduri direcționate preponderent spre asigurarea echipamentelor, tehnologiilor, capitalului de lucru. Un alt beneficiu pe plan local îl constituie cele 2.100 locuri de muncă dintre care 50% au fost ocupate în ultimii 5 ani de tineri absolvenți ai învățământului din Bacău. La aceasta se adaugă impactul economic important generat de Aerostar în calitate de cumpărător”, a precizat președintele CJ. 
În final președintele Sorin Brașoveanu i-a mulțumit lui Mihail Toncea pentru că faptul că a crezut în „visul de a zbura”, mai exact „visul de a produce aparate de zbor în România” și a adăugat: „Ați fost și sunteți în continuare omul providențial pentru Aerostar Bacău. Băcăuanii vă datorează foarte mult pentru ceea ce ați făcut nu doar pentru mediul de afaceri, ci și pentru comunitate. Alături de Grigore Filip și Doru Damaschin, suntem siguri că veți face în continuare multe proiecte culturale și sociale în Bacău.” 
Vizibil emoționat, Mihail Nicolae Toncea, s-a declarat încântat de distincția primită. ”Este un titlu care mă onorează, și pe care aș dori să-l multiplic și să-l ofer la rândul meu tuturor colaboratorilor de la Aerostar”. Apoi a făcut o incursiune în industria globalizată a aeronauticii. A vorbit despre forța a două mari companii, Airbus și Boeing, despre produsul global, despre industria aeronautică în România, înainte de 1989, când URA era puternică, apoi despre declinul acesteia. ”În țara noastră sunt peste 30 de societăți, iar cifra de afaceri a acestora era de 600 de milioane de dolari la sfârșitul lui 2017 și crește cu 10-15 la sută pe an. Dintre toate aceste societăți, perla este Aerostar”, a declarat Mihail Toncea. 
Cel mai important moment de după 1990 a fost privatizarea Aerostar, despre care ing. Toncea a declarat: „Am spus din primul moment că nu vom vinde niciun petec de pământ, nu vom vinde active. Pașii au fost dureroși, știți ce înseamnă o restructurare, iar firma depindea de comenzile MApN. Declinul acestui domeniu a determinat echipa de conducere să se îndrepte spre producția civilă. Deși nimeni nu încuraja această decizie, am perseverat. Rezultatul?  În 1999, cifra de afacere era de circa 30 de milioane de lei, în 2000 - 40 de milioane, în 2007 - 140, în 2012 - 150, iar în 2016, peste 350 de milioane. Din 2007-2008, nimeni nu a luat niciun ban, toate resursele s-au îndreptat către societate. Astăzi, când avem o situație mai bună, 25 la sută din profit se repartizează acționarilor, restul rămâne în societate pentru diverse lucruri. În final aș dori să le mulțumesc  celor doi manageri, Grigore Filip și Doru Damaschin, pentru eforturile pe care le-au făcut și seriozitatea acestora”, a afirmat președintele IAROM SA.  
La eveniment au participat ca invitați reprezentanți ai mediului de afaceri băcăuan: Costel Ceocea - președinte SIF Moldova, Claudiu Liviu Doroș, director general SIF Moldova, Ovidiu Leonard Turcu, președintele filialei Bacău a Uniunii Generale a Industriașilor din România, dar și conducerea executivă a Aerostar, reprezentată de președintele director general, Grigore Filip și directorul financiar Doru Damaschin. De asemenea, au mai fost prezenți Oana Daniela Chelaru, președinte executiv al RA Aeroportul Internațional ”George Enescu” Bacău și comandorul Leonard Baraboi, comandantul Bazei 95 Aeriene Bacău. 

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu