1 iunie 2018

De ziua lor, copiii vor fi sarbatoriti in Bacau si Buhusi

0 Comentarii
Peste tot în lume, de 1 iunie este celebrată Ziua Internațională a Copilului. Este o zi în care cei mici se pot bucura de cadourile și afecțiunea nemărginită a parinților, iar cei din urmă de inocența și zâmbetele copiilor. 
     Cu această ocazie, în Bacău pe 1 iunie vor avea loc două manifestări dedicate celor mici, după următorul programȘ
•    Între orele 16.00-17.30, va avea loc manifestarea “E-o lume minunată!”, ce se va desfășura în zona special amenajată din Parcul Cancicov, lângă Teatrul de Vară Radu Beligan, iar copiii vor avea parte de multe activități distractive, printre care pictură pe față pentru părinți și copii, dar și poze la minut. 
•    Începând cu ora 18.00, la Teatrul de Vară Radu Beligan, cei mici sunt invitați să participe, alături de părinți, la spectacolul “Mi-e drag acasă” organizat de soprana Gabriela Iștoc, în colaborare cu Filarmonica Mihail Jora din Bacău, manifestarea având ca partener Consiliul Județean Bacău.
     De asemenea, pe 1 iunie, la Buhuși, se organizează cea de-a III-a ediție a festivalului “Armonii în timp”- “De ziua ta, copile drag!”, care va începe de la orele 13.00, la Casa de Cultură Buhuși. Manifestarea include un program artistic în cinstea Zilei Internaționale a Copilului, care va fi susținut de profesorii și elevii Școlii Populare de Arte și Meserii Bacău, dar și de cei din Buhuși, Sănduleni, Brusturoasa și Sărata. Pe lângă programul artistic, în cadrul festivalului vor avea loc și concursuri de pictură, grafică, design și colaj. La eveniment vor participa elevi și profesori ai numeroaselor școli și colegii din Bacău, iar principalii organizatori sunt: Consiliul Județean Bacău, Casa de Cultură Buhuși, dar și Școala Populară de Arte și Meserii Bacău.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu