20 iunie 2018

Spitalul Judetean de Urgenta ''Sf. Maria'', in linie dreapta spre finalizare

0 Comentarii
In data de 15 iunie 2018, consilierii județeni și locali, reuniți în ședință extraordinară au aprobat, în unanimitate, integrarea Spitalului Județean de Urgență Bacău și a Spitalului Municipal într-o singură unitate medicală, precum și finanțarea în comun a lucrărilor în scopul finalizării obiectivului de investiții ”Construire Spital Municipal Bacău”.
Votul de astăzi este un important pas înainte dintr-un parcurs dificil care a început în 2005. La acea dată, a fost aprobat și a început derularea unui proiect de investiții privind construcția unui nou spital - Spitalul Municipal Bacău - amplasat în curtea Spitalului Județean de Urgență Bacău. Distanța dintre cele două unități sanitare cu paturi, Spitalul Municipal Bacău fiind practic intercalat între pavilioanele Spitalului Județean, profilul acestora, ambele fiind spitale multidisciplinare având structuri organizatorice asemănătoare, precum și nevoia de încadrare a personalului similar sunt doar câteva dintre aspectele care au adus în atenția autorităților locale problema gestionării în condiții de eficiență a acestora.
În mai 2017, Consiliul Județean Bacău și Consiliul Local al municipiului s-au asociat, în vederea găsirii celor mai bune soluții pentru asigurarea complementarității Spitalului Județean de Urgență Bacău și a viitorului Spital Municipal. 
Ca urmare a derularii acestui acord, a rezultat un Studiu privind funcționarea complementară a Spitalului Municipal Bacău și a Spitalului Județean de Urgență Bacău realizat de către Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar din București.
În acord cu recomandările acestui studiu, structura viitorului Spital Județean de Urgență ” Sf. Maria” este gândită prin prisma nevoilor reale ale pacienților. Astfel, în pavilionul nou municipal, prin aducerea anumitor secții din pavilioanele spitalului județean (urologia, chirurgia toracicăși neurologia, ORL, Oftalmologie, cardiologia și înființarea cardiologieiintervenționale) s-ar realiza un centru de excelență ce ar funcționa într-un pavilion la standarde europene, oferind totodată posibilitatea de a utiliza spațiile eliberate pentru a asigura circuite funcționale și celorlalte secții existente.Se vor reloca unele dintre secții (Nefrologie + Dializa, Cardiologie, Neurologie, ORL, Oftalmologie, Urologie, compartiment Neurochirurgie) și se vor înființa noi secții și compartimente (secție de Cardiologie intervențională,  compartiment de Hematologic), astfel: 
•    la parter:
-    Spitalizare de zi, cu 18 paturi;
-    Nefrologie, cu 22 paturi și Dializă, cu 8 cu posturi;
•    la etajulI:
-    Compartiment de Cardiologie intervențională, cu 12 paturi;
•    la etajul II:
-    Compartiment de Neurochirurgie, cu 20 paturi; 
•    la etajul III:
-    Secția Cardiologie, cu 80 paturi, din care 13 paturi USTACC;
•    la etajul IV:
-    Secția ORL, cu 25 paturi (20 paturi ORL și 5 paturi Compartiment Chirurgie OMF)
-    Secția Neurologie, cu 80 paturi (65 paturi Neurologie și 15 paturi CompartimentRecuperare Neurologică);
•    la etajul V:
-    Secția Urologie, cu 30 paturi;
-    Secția Oftalmologie, cu 25 paturi;
-    Compartiment Hematologic, cu 17 paturi.
Următorii pași care sunt necesari se referă la prezentarea către Guvern a hotărârii comune, de consiliu județean și local, așa cum a fost adoptată astăzi, adoptarea de către Guvernul României a unei H.G. ce va dispune integrarea Spitalului ”Sf. Maria” în rețeaua sanitară națională și lansarea licitației pentru finalizarea lucrărilor rămase neexecutate.
”Este un important pas către normalitatea la care toți băcăuanii au dreptul. Și mă bucur să constat că toți factorii responsabili, consilieri locali, județeni, unități administrative și instituții publice au făcut echipă și au deblocat acest proiect care, nu mai departe de acum 2 ani era într-un mare impas. Băcăuanii au dreptul să beneficieze de servicii medicale la standarde înalte de calitate iar viitorul spital va putea face față exigențelor și necesităților”, a subliniat președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, în plenul ședinței. 

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu