17 ianuarie 2019

Copii sub semnul tragediei

0 Comentarii
În mai puțin de o zi, au fost înregistrate de către instituția noastră, două tragedii în care au decedat copii în incendii. Una s-a produs în municipiul Bacău și una în comuna Căiuți.
În situația de la Bacău, în urma intervenției IJSU Bacău, unul dintre cei trei copii a fost salvat și este internat la Secția Pediatrie în afara oricărui pericol, un copil se află în stare gravă la Terapie Intensivă în cadrul SJU Bacău. Al treilea copil însă nu a supraviețuit. În comuna Căiuți, au fost implicați alți trei copii dintre care doi au fost salvați de către familie, iar un copil a decedat.
Niciuna dintre cele două familii nu era în atenția instituției noastre sau a autorităților locale ca și cazuri sociale(în familii sunt părinți salariați, copiii sunt înscriși în învătământul de masă etc.). Instituția noastră s-a sesizat și va acționa, conform procedurilor de lucru și legislației în vigoare, susținând familiile respective cu servicii specializate specifice.
Cu această ocazie, facem un apel de suflet către toate persoanele care au în grijă copii, la o atenție sporită și o supraveghere cât mai vigilentă pentru a preîntâmpina astfel de cazuri, precum și către instituțiile abilitate, de a intreprinde, conform atribuțiilor specifice, demersuri necesare pentru a preîntimpina astfel de situații tragice!

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu