26 martie 2019

Ziua Internationala a Francofoniei

0 Comentarii
Peste 890 de milioane de oameni din 77 de țări ale lumii sărbătoresc in data de 20 martie 2019, valorile culturii și ale limbii franceze în cadrul Zilei Internaționale a Francofoniei. 
Organizația Internațională a Francofoniei (OIF) este cea care, în anul 1998, a creat acest eveniment care reunește 77 de state din Europa, Africa și Orientul Mijlociu, Asia și Oceania, America de Nord și America de Sud, precum și din zona Caraibilor, țara noastră fiind membră OIF din anul 1993. Limba franceză este vorbită de 220 de milioane de oameni din întreaga lume, în România existând un procent de peste 25% vorbitori de limba franceză.
    Întrucât și în județul Bacău există ample preocupări pentru cunoașterea patrimoniului cultural francez și pentru întărirea legăturilor economice, educaționale și culturale cu Franța, Consiliul Județean Bacău, în baza relațiilor de cooperare derulate cu Consiliul Regional Limousin încă din anul 2005, a implementat numeroase proiecte în domeniile cultural, educație și tineret, sănătate sau administrație publică: 
   • „România în Limousin, Bacăul de ieri şi de astăzi” și „Bacăul şi Limousin împreună prin artă - expoziţie de pictură” s-au numărat printre evenimentele culturale organizate în Franța și în România, context care a oferit artiștilor plastici băcăuani și francezi ocazia de a-și expune lucrările la „Galeria Verdurier” din Limoges.
  • Proiectul „Ce viitor au tinerii din Europa?” din cadrul programului european „Tineret în acţiune” și-a propus să îmbunătăţească înţelegerea problemelor europene de către tineri. În proiect au participat mai mulți elevi de la colegiile din Bacău și Limoges.
   • „Sănătatea văzută de aproape” a implicat parteneri din domeniul formării, infirmieri și asistenți medicali din Franța (Institutul de Formare Infirmieri de Îngrijire Limoges) și Bacău (Colegiul „Mihai Eminescu”). Proiectul a avut ca obiectiv principal schimbul de bune practici în vederea creșterii gradului de pregătire a cadelor didactice și realizarea unui sistem de invățământ sanitar mai performant.
    De asemenea, în baza parteneriatului dintre Consiliul Județean Bacău și Asociația Amitié Roumaine Saint-Leu-la-Forêt, a fost inițiat și desfășurat proiectul „Un altfel de sprijin pentru dezvoltarea zonelor rurale sărace băcăuane din Valea Zeletinului – promovarea învățării și consolidării limbii franceze în vederea dezvoltării comunitare, în contextul extinderii relațiilor de colaborare cu Franța”, proiect prin care elevii din comunele defavorizate de pe Valea Zeletinului au avut ocazia să învețe sau să își consolideze cunoștințele de limba franceză.
    Proiectul „Dialogul francofon - vector de comunicare interculturală”, în colaborare cu departamentul Val d'Oise din Franța și implementat în cadrul programului cultural Saison France-Roumanie 2019, urmărește consolidarea relațiilor economice, științifice, culturale și sociale. Partenerii de proiect sunt Consiliul Județean Bacău și Asociația Amitie Roumaine Saint-Leu-la-Foret, alături de Universitatea „V. Alecsandri” din Bacău, Filarmonica „Mihail Jora”, Maison de I'Europe din Paris, Primăria din Saint-Leu-la-Foret și comunele Colonești, Motoșeni, Stănișești și Răchitoasa, iar participanții la proiect sunt elevi, studenți, masteranzi, profesori, scriitori, reprezentanți ai administrației publice și ai mediului asociativ, investitori și oficialități din cele două regiuni partenere.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu