18 aprilie 2019

De peste 3 ori mai multi bani pentru dezvoltare

0 Comentarii
Consilierii județeni au aprobat în ultima ședință a Consiliului Județean Bacău, bugetul de venituri și cheltuieli al județului. Chiar dacă veniturile prognozate sunt mai mari anul acesta decât în 2018, principiul de bază a fost economia pentru segmentul de cheltuieli curente de funcționare pentru a putea fi alocați cât mai mulți bani la capitolele prioritare precum investițiile, educația și serviciile sociale. 
  
Președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, a precizat criteriile construcției bugetului: „Pentru că 2019 este un an al proiectelor mari din infrastructura rutieră, aeroportuară, din sănătate, educație și servicii sociale, procentul sumelor alocate dezvoltării este de peste 3 ori mai mare față de bugetul anului 2018. De altfel, cifrele spun totul: buget cheltuieli pentru dezvoltare (cheltuieli efectuate) în 2018 – 35936 mii lei, buget alocat dezvoltării în 2019 – 198.548 mii lei.
M-am asigurat și că în bugetul pe anul 2019 sunt cuprinse sumele care acoperă integral plata salariilor asistenților maternali profesioniști, asistenților sociali și lucrătorilor din rețeaua Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Subliniez faptul că 2019 este primul an în care aceste salarii sunt asigurate 100%, până la data de 31 decembrie, ceea ce este o premieră, în anii precedenți fiind nevoie de cel puțin o rectificare bugetară în a doua jumătate a anului pentru plata salariilor.
În județul Bacău sunt 379 de asistenți maternali profesioniști care au în grijă 746 copii, în regim de protecție specială. Sunt copiii noștri, ai comunității, pe care familiile, din motive independente de voința lor nu-i pot îngriji, unii dintre ei au grade de handicap sau diferite dizabilități iar asistenții maternali profesioniști își asumă, zilnic, responsabilitatea îngrijirii lor
”. 
  
La secțiunea „Învățământ” au fost alocați peste 14.000 mii de lei pentru implementarea Programului pentru Școli al României și în acest an școlar, pentru întreținerea curentă a unităților de învățământ special subordonate și pentru finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale care frecventează învățământul special. 
45.000 de mii de lei au fost alocați pentru întreținerea drumurilor județene în acest an, banii fiind prevăzuți distinct de sumele alocate pentru proiectele de reabilitări și modernizări din secținuea „Dezvoltare”. 
Proiectul de buget s-a aflat în dezbatere publică începând cu data de 26 martie 2019 și a fost finalizat după consultări la care au participat primarii UAT-urilor din județ, managerii instituțiilor subordonate și personalul tehnic din aparatul propriu. 

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu