14 iunie 2019

Apropierea de oameni si de comunitati este prioritatea noastra!

0 Comentarii
Joi, 13 iunie 2019, la sediul Consiliului Județean Bacău a avut loc o întâlnire de lucru în vederea evaluării programelor încheiate sau aflate în curs de desfășurare, din domeniul protecției sociale, propuse de fundația SERA România. La întâlnire au participat Philippe Leveque, directorul general al Asociației ”CARE Franța”, Frederique Kaba, Dominique Ayrault, Thierry Hergault și Helene Gomes, reprezentanți ai Fundației Abbe Pierre, reprezentanți ai Fundației Sera și ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. 
  
Au fost prezentate proiectele implementate în parteneriat de cele două instituții, cu rezultate relevante pentru comunitățile județului. Astfel, în 2018, aproximativ 180 copii din 76 de familii au beneficiat, în cadrul proiectului ”Copiii au dreptul la familie”, realizat împreună cu Fundația Hope and Homes for Children, de un pachet de servicii care a implicat consiliere, sprijin material, educație, facilitarea accesului la servicii medicale, educare pentru îngrijirea copilului și igienizarea spațiului de locuit. 
  
„Prioritățile proiectelor noastre înseamnă apropierea de cetățean și de comunitate și integrarea socio-profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție socială”, a subliniat Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău.
Proiectele dezvoltate de Fundația Sera în parteneriat cu DGASPC Bacău au un caracter inovativ pentru că abordează prevenția și integrarea într-o manieră unitară și se adresează atât adulților și copiilor. 
  
Ideile de proiecte dezvoltate împreună cu Fundația Sera au fost promovate în cadrul grupurilor de lucru organizate la nivel național și unele dintre ele s-au materializat în inițiative legislative. Astfel s-a realizat multiplicarea și diseminarea rezultatelor pozitive și a exemplelor de bună practică la nivel național. 
  
Un alt proiect care, chiar dacă la început a fost privit cu reticență, pe măsura derulării s-a bucurat de un real succes atrăgând din ce în ce mai mulți beneficiari este „Prevenirea sarcinii nedorite și reducerea numărului de copii abandonați”. 
  
Implementat în perioada 2016 – 2018, proiectul se adresează femeilor care se află în situația de a-și abandona copilul și care solicită ajutorul D.G.A.S.P.C. sau altor instituții și celor care au abandonat unul sau mai mulți copii cât și adolescentelor aflate în sistemul de protecție al D.G.A.S.P.C. 
  
Proiectul a avut drept scop organizarea și funcționarea în subordinea DGASPC a unei echipe mobile de prevenire a abandonului prin prevenirea sarcinii nedorite, educație contraceptivă și planning familial, scăderea incidenței sarcinii nedorite în rândul adolescentelor, reducerea numărului de copii abandonați/instituționalizați, reintegrarea socială, familială, școlară și profesională a femeilor care intră în categoria beneficiarilor direcți ai proiectului, creșterea gradului de implicare a comunității locale și a celorlalte instituții ale statului. 

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu