20 septembrie 2019

Subsoluri inundate in zona Cora

0 Comentarii
Referitor la informațiile apărute in data de 20.09.2019, în publicația online Ziarul de Bacău sub titlul Umplerea lacului de la Insulă a inundat zeci de subsoluri în zona „Șuruburi”. ABA Siret neagă și refuză să facă verificări fără reclamații oficiale, Administrația Bazinală de Apă Siret dorește să informeze populația că instituția nu a refuzat sub nicio formă efectuarea de verificări, ci a solicitat de la cei care aveau informațiile punerea în legătură cu persoana sau persoanele afectate. Venim cu precizarea, așa cum ne-am exprimat și în convorbirea telefonică purtată cu redactorul publicației, că avem nevoie de contact direct cu persoanele afectate pentru a se putea stabili aria verificărilor și eventualele măsuri. Aceasta nu reprezintă un refuz, în ciuda interpretării tendențioase din articol.
În susținerea celor menționate și pentru operativitate, am contactat ISU Bacău în eventualitatea în care reclamantul sesizase respectiva instituție și tocmai în încercarea de a localiza cu precizie problemele semnalate vag de către reporter. În același timp, o echipă a fost trimisă în zona Milcov pentru investigații.
Nu în ultimul rând, ABA Siret a decis scăderea nivelului în lac cu circa 50 cm și va monitoriza evoluția fenomenului în urma acestei măsuri întreprinse.
Pentru a veni în sprijinul populației, reamintim că în cadrul instituției funcționează un dipecerat non-stop. Persoanele care doresc să sesizeze probleme sau să solicite informații o pot face la numărul de telefon 0234-515466 sau la e-mail dispecer@das.rowater.ro.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu