În
urma unui efort susținut și a unei investiții importante, clienții Hello
Shopping Park Bacău beneficiază de o nouă zonă dedicată activităților de
recreere și de petrecere a timpului liber.
Astfel, în noul spațiu se găsesc restaurante, un loc de
joacă pentru copii, zone pentru activități artistice și un cinematograf cu
patru săli și o capacitate de 451 de locuri.
„Prioritatea noastră rămâne aceea de a atrage oamenii să
vină la mall pentru cumpărături dar și pentru a socializa, pentru a participa
la evenimente sau să se distreze. Oferta de petrecere a timpului liber în
cadrul Hello Shopping Park devine acum, mai mare, mai bună și mai captivantă.
Acest proiect a fost dezvoltat cu gândul la clienții noștri care vor veni la
noi pentru relaxare. Ne dorim să petreacă timp de calitate și, astfel, am
regândit în completarea centrului comercial o ofertă generoasă de restaurante și
un cinematograf, la care se adaugă și redimensionarea locului de joacă pentru
copii”, a declarat Ionuț Dogaru, Senior Advisor Resolute Asset Management.
În contextul noilor
remodelari, Hello Shopping Park lansează și campania de rebranding care constă
în schimbarea identității vizuale. Noul logo poziționează Hello Shopping Park ca fiind un
centru modern, confortabil, prietenos, distractiv, o alternativă de petrecere a
timpului liber.
Hello Shopping Park a fost inaugurat în Romania în
octombrie 2008, după o investiție de 60 milioane de euro, fiind la momentul
respectiv primul park de retail din Bacău.
În prezent, centrul comercial se întinde pe o suprafață de
100.500 mp, parcul având o suprafață închiriabilă de 44,500 mp și 1032 locuri de parcare. Hello Shopping Park
are în prezent un grad de ocupare de 95% și înregistrează un trafic anual de
3,5 milioane de vizitatori.
Hello Shopping Park este administrat de Resolute Asset
Management România, lider în managementul specializat de bunuri imobiliare
deținute de instituții financiare și expuneri de credit imobiliar în România.
Resolute Asset Management operează pe piața românească din
anul 2006 dar membrii acestei echipe sunt activi pe piață înca din 1999, când
au dezvoltat primul proiect din România de tip centru comercial ancorat de un
hypermarket, magazin de bricolaj și galerie comercială (Carrefour Militari). Au
urmat mai multe proiecte între care unul din mall-urile importante din
București (Sun Plaza), două proiecte rezidențiale totalizând 500 de apartamente
în București ("Natura Residence" și "Serena Apartments")
precum și alte proiecte rezidențiale și comerciale.
Începând cu anul 2012, Resolute Asset Management s-a axat
pe consultanța în domeniul imobiliar.
Alături de clienții entități financiare, în mare majoritate bănci, a
implementat soluții pentru recuperarea investițiilor din creditele
neperformante garantate cu active imobiliare, valorificarea activelor
imobiliare executate sau "asset management" pentru activele
imobiliare generatoare de venituri.
Resolute Asset Management
execută în prezent mai multe mandate de asset management în România, printre
care managementul a două centre comerciale în orașele Focșani și Bacău
totalizând 90,000 mp suprafața de închiriere (GLA) și 2,400 locuri de parcare
precum și a unui portofoliu de active industriale în vestul țării (Timișoara,
Arad, Caransebeș).
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu